Astfel, ambarcațiunile trebuie înregistrate la sediul Agenției Navale, în Catalogul Naval, în funcție de destinație și caracteristicile tehnice. De asemenea, proprietarii au obligația să asigure starea tehnică adecvată a unităților plutitoare și să le prezinte, la înregistrare și periodic (anual), pentru examinare tehnică, transmite Ultimelestiri.md.
Autoritățile mai menționează că ambarcațiunile trebuie să fie echipate cu mijloace de salvare și echipamente de siguranță, după cum urmează:
- veste de salvare dotate cu fluier, în funcție de numărul de locuri (cel puțin egal cu numărul pasagerilor)
- ancoră
- funie cu lungimea de minimum 25 m
- trusă medicală
- lanternă manuală rezistentă la apă
- stingător de incendiu
- vâsle – 1 sau 2 (în dependență de tipul ambarcațiunii).
„Conducătorii trebuie să respecte regulile de navigație și să nu conducă în stare de ebrietate sau oboseală. Este strict interzisă aruncarea ori deversarea în apă a deșeurilor, obiectelor sau substanțelor care pot periclita navigația sau mediul”, au precizat reprezentanții Agenției Navale, menționând că ambarcațiunile cu motor pot fi conduse doar de persoane cu brevet de navigator sau certificat național de conducător de ambarcațiune de agrement, valabil pentru puterea motorului.
Nerespectarea regulilor poate atrage sancțiuni conform legislației în vigoare.
![]()
