Valentina Raileanu este una dintre cele 89 de persoane din raionul Soroca marcate profund de durerea deportării din 1949. Avea doar 28 de zile când tatăl său a fost ridicat, iar toată averea a fost confiscată, transmite Ultimelestiri.md cu referire la moldova1.md.
„Tatăl meu era primar, au venit la ora 2 noaptea și tata nu era acasă, era pe chestii de serviciu, peste trei sate. Surorile mai mari erau la bunici și eu eram acasă cu mama. Au luat tot ce au găsit în casă, au luat tot ce au găsit viu pe lângă casă, păsări, animale, din casă diferite obiecte, ce aveam noi. Au strâns tot și au luat, au încărcat în mașini și au plecat, casa ne-au luat-o, era brigada colhozului”, a povestit Valentina Raileanu.
În 1990, printr-o decizie a consiliului raional de atunci, mama Valentinei a primit o despăgubire de doar 90 de lei.
„Nimeni n-o să înțeleagă niciodată ce înseamnă deportare. Vor înțelege doar cei care au avut tangență cu aceasta, la care bunicii au fost deportați, părinții, unchii, rudele.”
Valentina Leșan s-a născut în Siberia. A revenit acasă când nu împlinise nici un an. Ulterior, cu greu s-a putut apropia de casa părintească, fiind adăpostită un timp în Ucraina.
„Erau două familii ridicate: una din orașul Soroca, iar alta din raionul Fălesti. Mama cu cinci copii, bunelul era ridicat aparte, bunica cu cinci copii – în vagoane și duși în Siberia. La Soroca, tot așa. Noi când ne-am întors, am fost adăpostiți de niște cunoscuți într-un sat din Ucraina. Locul unde a fost casa este și acum, dar casa s-a risipit, nu ne-au întors nimic din avere”, a mărturisit Valentina Leșan, președinta Asociației Obștești „Supraviețuitorii Represiunilor Politice” din Soroca.
Valentina spune că alocația pe care o primește este mică, raportată la toate scumpirile din ultima perioadă.
„Indemnizația pe care o primim de 1250 de lei e foarte mică. Am dori ca statul să ne ajute, să vadă necesitățile noastre. Măcar cu ceva să ne ajute”, a spus Valentina.
Cel mai mare regret al victimelor represiunilor politice este totuși faptul că, în timp, aceste file dureroase din istorie s-ar putea pierde, deoarece, din an în an, rămân tot mai puțini deportați în viață, iar tineretul nu manifestă interes față de acele evenimente.
