„Moldovagaz este un pericol pentru Republica Moldova și noi, fie recăpătăm controlul deplin asupra acestei întreprinderi pentru a scăpa de această vulnerabilitate, fie trebuie să reducem rolul ei în aprovizionarea energetică și să înlocuim rolul Moldovagaz cu altă întreprindere de stat, Energocom, care ar putea face ceea ce face acum Moldovagaz”, a declarat expertul în energetică Eugen Muravschi, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la radiomoldova.md.
În 1991, Republica Moldova a preluat rețeaua extinsă de gazoducte de pe teritoriul său, dar conflictul transnistrean din 1992 a avut un impact major asupra acestei moșteniri. O parte semnificativă a infrastructurii gaziere, situată în regiunea transnistreană, a ieșit de sub controlul Chișinăului. Aceasta includea și gazoductele magistrale care tranzitau gazul rusesc către Balcani, regiunea transnistreană beneficiind de acces direct la aceste resurse fără a contribui la plata gazului consumatÎn 1994, autoritățile moldovenești au decis să creeze Concernul de Stat „Moldova-Gaz” pentru administrarea infrastructurii energetice. Însă organizarea și funcționarea acestuia au ridicat multe semne de întrebare. Patrimoniul gazoductelor magistrale a fost subevaluat în mod intenționat, iar o parte semnificativă din activele strategice au fost transferate către Gazprom sub pretextul achitării datoriilor Republicii Moldova față de furnizorul rus.
Situația s-a complicat în 1998, când „Moldova-Gaz” a fost reorganizată într-o societate pe acțiuni mixtă, Moldovagaz. În această structură, Gazprom a devenit acționar majoritar, cu 50,02% din acțiuni, Republica Moldova a rămas cu 36,56%, iar regiunea transnistreană a primit 13,42%. Transferul activelor către Gazprom a fost justificat prin necesitatea achitării unor datorii, dar evaluările experților arată că activele au fost subevaluate la un raport de 9:1, favorizând Gazprom.
Datoriile și penalitățile: un instrument pentru preluarea controlului
Unul dintre principalele mecanisme prin care Moldova a pierdut controlul asupra Moldovagaz a fost creșterea artificială a datoriei față de Gazprom. În 1994, datoria a fost majorată de la 22,2 milioane de dolari la 331,6 milioane de dolari, prin aplicarea unor penalități de întârziere excesive. Penalitățile impuse de Gazprom erau de 0,35% pe zi, de 15 ori mai mari decât cele aplicate altor state ex-sovietice, creând astfel o povară financiară insuportabilă pentru Republica Moldova.
Aceste datorii au fost utilizate pentru a justifica cedarea unor active strategice, inclusiv gazoductele magistrale, către Gazprom. În același timp, o parte din fondurile destinate achitării datoriilor au fost deturnate prin scheme de barter și direcționate către firme fantomă, generând pierderi semnificative pentru stat.
Crearea Moldovagaz: cedarea controlului
În 1998, prin formarea Moldovagaz, Republica Moldova a pierdut controlul asupra unei infrastructuri vitale. Structura acționariatului, în care Gazprom deținea 50,02% din acțiuni, a permis companiei ruse să aibă o influență decisivă asupra deciziilor Moldovagaz. În același timp, rețelele noi de distribuție construite ulterior, cu fonduri publice, nu au fost incluse în capitalul social al companiei, ceea ce a redus și mai mult capacitatea Republicii Moldova de a influența activitatea Moldovagaz.
Astăzi, Gazprom controlează deciziile strategice ale Moldovagaz, inclusiv politica tarifară și livrările de gaze. Contractele semnate între Moldovagaz și Gazprom au rămas confidențiale, ceea ce a alimentat speculațiile cu privire la clauze care favorizează interesele rusești, inclusiv în contextul conflictului transnistrean. În plus, datoriile acumulate de regiunea transnistreană continuă să fie imputate Republicii Moldova.
