Anca Dragu a subliniat că obiectivele BNM vizează creșterea accesului la finanțare pentru întreprinderi, precizând că aceste aspecte sunt esențiale pentru creșterea calității vieții, în contextul demersurilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, transmite Ultimelestiri.md.
„Aderarea la SEPA marchează o etapă crucială pentru economia Republicii Moldova. Acest sistem simplifică și eficientizează plățile transfrontaliere în euro, iar firmele beneficiază de condiții armonizate cu standardele UE”, a accentuat Anca Dragu.
Referindu-se la educația financiară, ca pilon de dezvoltare, doamna Anca Dragu a subliniat: „Prin campaniile noastre naționale sau taberele de educație financiară, oferim tinerilor toate instrumentele necesare pentru a deveni cetățeni și profesioniști responsabili din punct de vedere financiar”.
BEI este una dintre instituțiile financiare internaționale care sprijină Republica Moldova prin proiecte care contribuie la atingerea obiectivelor Uniunii Europene, atât în interiorul, cât și în afara Uniunii.