Andrei Spînu a menționat că Agenția Națională Transport Auto ar putea sancționa operatorii de transport care vor ieși pe trasee, transmite Ultimelestiri.md cu referire la radiomoldova.md.
„Noi cu ANTA vom interveni ca să aplicăm legea pentru cei care vor ieși pe trasee. Decizia este inacceptabilă atâta timp cât este autorizație, sunteți ogligați să faceți aceste curse. Dacă o vor face, ANTA va face așa cum scrie legea. Îndemn toți transportatorii să iasă și să asigure transport oamenilor”, a afirmat ministrul.
De cealaltă parte, reprezentanții Asociației Patronale a Transportatorilor Auto solicită ajustarea Codului transporturilor rutiere la legislația europeană. Președintele Consiliului APOTA, Oleg Alexa, a declarat că revendicările transportatorilor anunțate la protestul de săptămâna trecută nu au fost auzite de autorități și aceștia au decis sistarea timp de 3 zile a curselor internaționale și raionale.
„Cerința noastră de bază este să ajusteze legislația în conformitate cu europeană. Noi trebuie să ne facem auziți și vom apăra interesele noastre. Am decis că săptămâna viitoare marți, miercuri și joi să sistăm rutele și să ne concentrăm pe cele raionale și interaionale. Nu distrugem nimic, noi doar sistăm activitatea”, a declarai Oleg Alexa.
Amintim că mai multe curse raionale și internaționale nu vor circula timp de 3 zile în perioada 27-29 februarie, deoarece revendicările Asociației Patronale a Transportatorilor Auto nu au fost luate în considerare de autorități, susține organizația.
Ultima acțiune de protest a transportatorilor auto a avut loc săptămâna trecută, când aceștia au manifestat în centrul capitalei, nemulțumiți de prevederile Codului Transporturilor Rutiere.
Precizăm că, inițiativa legislativă de modificare a Codului a fost votată de Parlament pe 22 decembrie 2023 și va intra în vigoare la 1 martie. Aceasta prevede că intervalul de circulație a rutelor interurbane va fi modificat de la 30 la 15 minute, iar administrația locală va putea stabili graficul de circulație.

Un comentariu
Pingback: ANTA atenționează transportatorii: Ar putea fi aplicate amenzi - Ultimele ştiri din Moldova