Acțiunile non-cinetice, prevăzute în proiectul de hotărâre, se referă la preluarea controlului asupra aparatelor de zbor, detectarea, stabilirea identității aeronavei fără pilot la bord, neutralizarea, dezactivarea funcțiilor de comandă control sau de comunicații. În același timp, măsurile cinetice vor însemna „utilizarea forței fizice pentru imobilizarea, distrugerea sau neutralizarea aeronavei fără pilot”, transmite Ultimelestiri.md cu referire la moldova1.md.
Măsurile vor fi întreprinse în cazul încălcării spațiului aerian, nerespectării regulilor de utilizare a acestuia sau atunci când este amenințată siguranța, se precizează în proiectul de hotărâre. Noile reglementări prevăd și posibilitatea de nimicire a rachetelor care încalcă spațiul aerian al țării noastre.
În cazul avioanelor care zboară neautorizat prin spațiul nostru aerian, se va lua întâi legătura cu piloții, se va stabili poziția și identitatea aeronavei. De la sol se vor transmite dispoziții, iar în caz de necesitate, se va intercepta aparatul de zbor, vor fi trase focuri de avertisment sau de nimicire.
Războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei a readus în discuție necesitatea consolidării capacităților de apărare, pe întreg continentul european, nu doar în Republica Moldova, susțin mai mulți analiști. Iar reglementările din domeniul protecției spațiului aerian corespund noilor realități și oferă un instructaj clar despre ce trebuie făcut în cazul survolării spațiului aerian național, a menționat pentru Radio Moldova expertul în securitate de la comunitatea WatchDog, Artur Leșcu.
El subliniază faptul că în prezent a fost stabilit cadrul legal pentru viitoarele dotări în armată, iar țara noastră dispune de specialiști instruiți pentru a folosi aceste dispozitive.
„E foarte bine structurat, deci mai întâi folosim mijloacele non-cinetice, adică preluăm prin mijloace electronice, ori încearcă să le devieze. Dacă nu reușesc, dacă este vorba despre aparate mai complexe, atunci, conform acestei legi, noi vom avea dreptul legal să le doborâm cu mijloace cinetice prin artileria antiaeriană, prin rachete sol-aer. Partea cea mai bună și cea mai ușor de realizat, deoarece avem specialiști, avem militarii de carieră, avem așa-numitul detașament antiaerian”, a spus el.
Artur Leșcu subliniază că aceste investiții în domeniu sunt în beneficiul propriei securități, dar și al securității întregii regiuni. Totodată, acesta a atras atenția asupra necesității de a moderniza Armata Națională, sector care a fost neglijat de mai mult timp.
„Era demult important să investim și aici în procurarea echipamentelor, care va face cerul nostru mai sigur. Ceea ce avem acum este învechit moral, fizic și absolut nu corespunde cerințelor moderne. Bănuiesc că se mizează pe echipamente nu foarte costisitoare și complexe. Nimeni nu ne cere și nici noi nu intenționăm deocamdată să doborâm, știu eu, rachete balistice sau de croazieră, dar deja aceste faimoase drone de tip Shahed, cu siguranță, vom putea să le interceptăm”, a arătat Leșcu.
În luna mai, președinta Maia Sandu a declarat într-o emisiune televizată că primele sisteme de apărare antiaeriană vor ajunge în țara noastră anul viitor și, cel mai probabil, investițiile vor fi făcute în baza unor ajutoare nerambursabile.
