Cei trei, cu vârste de 32 și 33 de ani, ar fi luptat în regiunea Donețk alături de forțele rusești. Unul dintre aceștia fusese condamnat anterior, în 2015, la trei ani de închisoare în Moldova pentru activități de mercenariat în Lugansk și Doneţk, transmite Ultimelestiri.md.
Reținerile au avut loc în cadrul operațiunii internaționale „Avengers”, coordonată de Europol, cu sprijinul Interpol și a mascaților Brigăzii „Fulger”. Operațiunea a vizat 50 de percheziții și a implicat mai mulți mercenari cu vârste între 25 și 45 de ani, inclusiv din regiunea stângă a Nistrului. Potrivit autorităților, suspecții ar fi fost membri ai grupului Wagner și ai batalionului „Somalia”, luptând sub umbrela așa-zisei republici populare Doneţk, susținută de Rusia.
În urma reținerii, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a formulat acuzații de mercenariat, iar instanța de judecată a fost solicitată să aplice măsura arestului preventiv. Conform legislației moldovenești, implicarea în activități de mercenariat se pedepsește cu până la zece ani de închisoare.
Investigațiile continuă și sunt facilitate prin colaborarea între autoritățile din Moldova și Ucraina, inclusiv prin intermediul Europol și a unui grup special de lucru pentru investigarea crimelor de război.
