Datele se regăsesc în declarația de avere pentru anul 2023, în care este menționat că împreună cu soțul ei, Victoria Belous au patru credite și patru terenuri, ultimele – cu o valoare totală de peste 1.371.000 de lei. De asemenea, funcționara a trecut în declarație și o casă de locuit, aflată în construcție, dar și un spațiu comercial, transmite Ultimelestiri.md cu referire la Newsmaker.md.
În declarația de avere pentru anul 2023, Belous a indicat că a ridicat de la Serviciul Fiscal de Stat un salariu de 597.000 de lei, circa 50.000 de lei lunar. Alți peste 127.000 de lei i-a ridicat de la publicația periodică Monitorul fiscal fisc.md. Totodată, ea a declarat și alți peste 219.000 de lei, bani obținuți de la CNAS pentru concediul de maternitate.
Victoria Belous, împreună cu soțul ei, au patru credite: de 60.000 de lei, 300.000 de lei, 100.000 de lei și 300.00 de lei. Totodată familia Belous are patru terenuri: unul – agricol și trei – intravilane, cu o valoare totală de peste 1.371.000 de lei.
Victoria Belous a trecut în declarația de avere și o casă de locuit, aflată în construcție. Valoarea de piață a bunului fiind de 852.000 de lei. De asemenea, ea a declarat și un spațiu comercial, cu o suprafață de 258 de metri pătrați, iar valoarea bunului este de 604.000 de lei. Totodată, Belous a indicat o avere imobilă, valoarea de piață a bunului fiind de 20.000 de lei.
Familia Victoriei Belous are două autoturisme. O mașină dobândită în 2010, alta – în 2023. Valoarea de piață a ultimei este de 20.000 de euro.
Ultimelestiri.md amintește că pe 30 iulie, premierul Dorin Recean a anunțat că a propus candidatura Victoriei Belous pentru funcția de ministru al Finanțelor.
Victoria Belous este directoare adjunctă a Serviciului Fiscal de Stat și a fost numită în funcție în august 2022. Anterior a deținut funcția de șefă a Direcției generale antifraudă din cadrul Serviciului Fiscal de stat, înainte de aceasta – funcția de șefă a Direcției juridice din cadrul instituției.
Victoria Belous are 40 de ani și este licențiată în drept. Totodată, ea deține studii de master în administrare publică. De asemenea, Victoria Belous este autor a peste 400 de articole în revistele de specialitate pentru contabili, manageri, inspectori fiscali, auditori.
