Numărul populației recenzate include atât persoanele cu reședință obișnuită, cât și cele fără reședință obișnuită în Republica Moldova, inclusiv eventualele dublări care vor fi identificate la etapa de procesare, transmite Ultimelestiri.md cu referire la moldpres.md.
Totodată, BNS a prezentat și informația privind ponderea locuințelor recenzate în total locuințe estimate, în profil teritorial, la finele zilei de 9 iunie 2024. Astfel, printre municipiile și raioanele în care se atestă cea mai înaltă rată de recenzare se numără Ocnița, Glodeni, Ungheni, Florești, Sângerei, Rezina, Orhei, Criuleni, Anenii Noi.
„Îndemnăm populația care încă nu a fost recenzată să fie receptivă și deschisă de a participa la Recensământ, pentru a se regăsi în tabloul cu rezultatele Recensământului populației și locuințelor 2024, parte a rundei mondiale 2020 a recensămintelor realizate pe plan internațional”, a precizat BNS.
Recensământul populației și locuințelor a fost lansat pe data de 8 aprilie și se va desfășura până la 7 iulie curent. În acest interval, circa 4.000 de recenzori urmează să ajungă din casă în casă pentru a colecta date despre populație și caracteristicile ei, precum vârstă, sex, etnie, nivelul educației, ocupația etc., dar și despre locuințe și condițiile de trai, precum dotarea cu sistem de canalizare și aprovizionare cu apă, modul de încălzire ș.a.
Recensământul se desfășoară o dată la zece ani, fiind o activitate de amploare națională care oferă tabloul demografic complet al țării. Datele colectate în urma Recensământului vor oferi informații pentru elaborarea politicilor publice, naționale și locale, necesare pentru dezvoltarea economică și socială a țării.