Potrivit unui reportaj marca Protv.md, în mai multe troleibuze care circulă pe traseele din capitală, sistemele de răcire fie lipsesc, fie nu sunt puse în funcțiune, iar pasagerii sunt nevoiți să facă față zăpușelii cu evantaie, apă și alte metode improvizate, transmite Ultimelestiri.md.
Oamenii spun că deplasările au devenit un adevărat test de rezistență, mai ales pentru persoanele în vârstă.
„Este foarte greu de suportat. În alte țări toate troleibuzele și autobuzele au aer condiționat, iar la noi este infernal”, a declarat o călătoare.
Alții spun că temperaturile ridicate îi afectează tot mai mult și că lipsa aerului condiționat face deplasarea aproape imposibilă.
„Am 66 de ani și îmi este greu să suport căldura. Încerc să mă ajut singură cum pot”, a spus o altă pasageră.
Situația este complicată și pentru taxatori, care petrec ore întregi în aceste condiții.
Aceștia spun că încearcă să facă față temperaturilor ridicate hidratându-se constant.
„Ne-am deprins, dar este greu. E foarte cald”, a spus unul dintre angajați.
Șoferii explică faptul că problema ține de vechimea unităților de transport.
„Troleibuzele vechi nu au aer condiționat. Doar cele noi, care vin din fabrică, sunt dotate cu astfel de sisteme”, a explicat un conducător auto.
Într-unul dintre troleibuze, temperatura din salon a ajuns la 40 de grade Celsius.
Subiectul a fost abordat și la ședința Primăriei Chișinău, unde primarul Ion Ceban a declarat că aproximativ 80% dintre troleibuze sunt dotate cu aparate de aer condiționat și a cerut ca acestea să fie conectate.
În replică, Regia Transport Electric Chișinău a precizat că doar jumătate dintre troleibuzele achiziționate începând cu anul 2018 sunt echipate cu sisteme de climatizare.
Ultimelestiri.md amintește că Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu a emis o avertizare meteorologică de Cod Galben, Cod Portocaliu și Cod Roșu de caniculă, valabilă până azi 1 iulie, pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
