Autoritățile au deschis dosar penal privind neglijența în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, soldată cu decesul a două persoane, transmite Ultimelestiri.md cu referire la Jurnaltv.md.
Subiectul a fost abordat astăzi, fără presă, la Comisia parlamentară pentru securitate națională, apărare și ordine publică. Au fost audiați reprezentanții Ministerului de Interne, ai Procuraturii Generale, ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, ai Serviciului 112 și ai Administrației de Stat a Drumurilor.
LILIAN CARP, deputat PAS: "Până la etapa actuală nu există o expertiză medico-legală, care nu a fost încă publicată pentru a spune foarte clar care au cauzele decesului. Chiar dacă în spațiu public se vorbește despre intoxicarea cu dioxid de carbon, în urma faptului că o parte din gazele din țeava de eșapament, care au intrat în salonul automobilului. Poliția încă nu are o expertiză medico-legală."
Pe 27 noiembrie, poliția din Căușeni a fost anunțată cu privire la descoperirea a două cadavre într-un automobil blocat în zăpadă, la intrarea în satul Coșcalia, raionul Căușeni. Reprezentanții Serviciului 112 au primit apelul și au declarat că au transmis informația către serviciile de urgență responsabile.
LILIAN CARP, deputat PAS: "Operatorul de la 112 a anunțat despre acest caz și la ambulanță, salvarea a anunțat că nu are un echipaj disponibil să ajungă și nici condiții ca să poată să ajungă, iar mai departe 112 a anunțat alte servicii să intervină. A existat această comunicare, însă nu s-a putu interveni din cauza zăpezii care era peste doi metri."
Ultimelestiri.md amintește că două persoane au decedat într-un automobil blocat în nămeți. Cadavrele acestora au fost găsite luni dimineață, în jurul orei 08:35, la intrarea în localitatea Coșcalia, raionul Căușeni.
Sora bărbatului a declarat că fratele ei împreună cu soția s-au pornit la ea pentru a-i aduce un telefon ca să poată suna în caz de urgență.
Totodată, Serviciul de Urgență 112 a confirmat că a recepționat un apel din partea cuplului.
Fiica și ginerele cuplului susțin că tragedia putea fi evitată dacă autoritățile reacționau prompt.
În urma urgiei care a luat viața oamenilor, premierul Dorin Recean a cerut demisia șefului Serviciului de Urgență 112.
Cu declarații despre cazul de la Coșcalia a venit și ministrul de Interne, Adrian Efros, în cadrul unei conferințe de presă.
