„Oamenii sunt foarte diferiți reacția acestora poate fi diferită, în funcție de ce și-au planificat în acest an. Cu cât așteptările sunt mai mari pentru anul care vine, cu atât dezamăgirile pot fi mai mari. Și, de fiecare dată când nu îți realizezi acele priorități pe care ți le-ai fixat, acele planuri, este un motiv să fie dezamăgire”, susține psihologul, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la moldova1.md.
Mai mult, potrivit specialistului, dacă în copilărie ni se pare că timpul trece foarte greu și toți visează să ajungă maturi, atunci când ești deja adult, încerci să reții timpul. Și în astfel de momente, oamenii reacționează la aniversări de parcă ar pierde ceva prețios din viața lor.
Și dacă înainte oamenii mai în vârstă cumva nu iubeau aniversările, acum deja nici tinerii nu mai au chef pentru a sărbători.
„Acum și vârsta depresiei a scăzut. E un fenomen social foarte răspândit. Ceea ce ne induce starea de depresie este lipsa comunicării active, a comunicării vii. Și, evident, când rămâi singur, doar cu telefonul, lucrul, evident că viața devine foarte plictisitoare. Și atunci, poate interveni și depresia. Acum până și copiii remarcă stări depresive. Dar mai mult, tinerii sunt afectați de acest fenomen. Ei se tem de vârsta lor, de 30 și după. După 30 mulți încep a percepe viața ca una care curge fără sens”, spune specialistul.
Cât de mult trebuie să respectăm decizia unei persoane care nu dorește să-și sărbătorească ziua de naștere?
„Fiecare dintre noi are propria lui viziune despre ceea ce îi aparține. Este bine să apreciem decizia fiecăruia, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să felicităm această persoană. Și, de aceea, de a nu uita de ziua de naștere a unei persoane apropiate, este foarte important. Gândirea noastră este cheia la tot. După cum noi interpretăm totul, așa este și starea noastră emoțională”, a mai adăugat psihologul Victoria Gonța.
