Astfel, Primăria Cahul îndeamnă elevii claselor a XII-a (liceu), anul III (colegii) și studenții anilor III și IV de la instituțiile de învățământ superior din municipiul Cahul să pregătească dosarele de aplicare pentru a pune în valoare performanțele sale academice și eforturile remarcabile depuse pe parcursul anilor de studii, transmite Ultimelestiri.md.
Pentru a recompensa excelența în educație, vor fi oferite două burse în valoare de 15.000 de lei fiecare, destinate celui mai bun elev și celui mai bun student din municipiul Cahul.
Mai mult, toți participanții vor primi premii ca formă de apreciere și încurajare a implicării lor în dezvoltarea comunității.
