Potrivit unui proiect de hotărâre aprobat astăzi de Guvern, Ministerul Culturii și Agenția Proprietății Publice, în comun cu Consiliul municipal Chișinău, vor institui comisiile de transmitere și vor asigura, în termen de 30 zile, transmiterea bunurilor imobile, transmite Ultimelestiri.md cu referire la jurnal.md.
„Conform intenției autorităților municipale, scopul centrului va fi sistematizarea patrimoniului de creație al Maestrului, studierea operei sale de către experți în domeniul muzicologiei, precum și studenții universităților și colegiilor de muzică; asigurarea suportului tinerilor talentați, asigurarea asistenței în dezvoltarea educației muzicale și estetice a copiilor”, se spune în nota informativă a proiectului.
Amintim că, încă în 2021 primarul capitalei Ion Ceban a anunțat că își propune crearea Centrului Cultural „Eugen Doga” cu prilejul marcării în anul 2022 a aniversării a 85-a a compozitorului.
CMC a votat atunci o decizie privind darea în folosință Direcției Cultură a unor încăperi din clădirea de pe strada Veronica Micle. Potrivit fostului viceprimar Victor Chironda, între timp clădirea nici măcar nu a fost securizată,iar de ani buni, casa și curtea e acaparată de oameni fără adăpost, e plină de gunoi și mizerie.
