Potrivit oamenilor legii, în cadrul urmăririi penale inițiate în anul 2022 pentru contrabandă cu mărfuri accizate s-a constatat că, din vara anului 2023 și până în prezent, mai multe persoane din diferite localități ale țării au fost implicate în contrabandă cu produse accizabile (alcool etilic) pe teritoriul Republicii Moldova și Ucrainei, transmite Ultimelestiri.md.
Acele persoane erau implicate în producerea, păstrarea, transportarea și comercializarea alcoolului etilic și a băuturilor alcoolice contrafăcute.
Astfel, pe șoseaua de centură a municipiului Comrat, de către oamenii legii a fost stopat un camion care tracta o cisternă, condus de un bărbat de 38 de ani, angajat al unui SRL în proprietatea căruia se află unitatea de transport. În cadrul verificărilor, în rezervoarele cisternei au fost depistați aproximativ 15.000 de litri de alcool etilic.
Ulterior, polițiștii au desfășurat percheziții la domiciliul administratorului firmei căreia îi aparține mijlocul de transport, inclusiv pe teritoriul SRL-ului amplasat în orașul Ialoveni. În timpul perchezițiilor au fost depistate și ridicate recipiente și cisterne cu lichid transparent cu miros specific de alcool etilic, cu volumul total de aproximativ 25.000 de litri.
Totodată, în cadrul perchezițiilor a fost depistat și ridicat lichid de culoare maronie, având același miros specific de alcool etilic, cu un volum total de aproximativ 60.000 de litri. La fel au fost ridicate mai multe obiecte care indică o activitate ilegală ce ține de producerea, păstrarea și comercializarea produselor alcoolice contrafăcute.
De asemenea, în cadrul perchezițiilor au fost ridicat un microbuz Mercedes, special dotat cu un compartiment ascuns confecționat artizanal destinat transportului ilicit al lichidelor, și un camion Volvo cu semiremorcă, folosite la comiterea infracțiunii investigate.
Astfel, un membru al grupului infracțional este cercetat penal, fiind plasat în arest la domiciliu. În privința altor doi figuranți la moment se întreprind măsuri de investigație în vederea stabilirii locului aflării și tragerii la răspundere pentru fapta comisă.
Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la patru la 10 ani.
