În unele biserici liturghia se face noaptea, iar în altele are loc dimineața. Și cântările sunt deosebite, acestea proslăvesc și laudă Nașterea lui Iisus Hristos. După slujba dedicată Nașterii Domnului, în biserici se cântă colinde de sărbătoare, după care cete de colindători merg din casă în casă pentru a vesti Crăciunul, transmite Ultimelestiri.md cu referire la voceabasarabiei.md.
Enoriașii sunt îndemnați să asiste la slujbe, pentru că, spun preoții, această sărbătoare este un prilej de apropiere față de Dumnezeu. A doua zi de Crăciun, pe 8 ianuarie, este prăznuit Soborul Născătoarei de Dumnezeu.
Crăciunul pe stil vechi este marcat în Rusia, Belarus, comunități din Ucraina, Bulgaria, Armenia, Georgia ș.a. Tradiția de a sărbători Nașterea Domnului pe vechi s-a menținut, de asemenea, în Serbia şi Muntenegru, deoarece Biserica Ortodoxă Sârbă, la fel ca și cea Rusă, continuă să se conducă de calendarul iulian, ca în unele cantonamente din Elveția.
Separarea Bisericii Ortodoxe în Stil Vechi și Nou a avut loc în 1923, când la Constantinopol s-a decis trecerea de la calendarul iulian la cel gregorian. Diferența dintre cei care respectă sărbătorile de rit vechi și cei care urmează calendarul gregorian constă în faptul că sărbătorile pe stil nou cu dată fixă sunt celebrate cu 13 zile mai devreme.

6 comentarii
Pingback: Renato Usatîi: Crăciunul, o sărbătoare specială pentru poporul nostru - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Mesajul lui Igor Dodon cu ocazia Crăciunului: O tradiție frumoasă - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: ÎPS Vladimir îi îndeamnă pe toți să se roage în ziua Nașterii Domnului - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Krasnoselski, mesaj de Crăciun: Vă doresc sănătate, pace și prosperitate - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Igor Dodon a primit colindătorii în ajunul Crăciunului: Frumos obicei - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Ambasada SUA, de Crăciun pe stil vechi: O zi plină de bucurie - Ultimele ştiri din Moldova