În cadrul unei noi ediții Unu Noaptea, Cristina Miron a vorbit despre „body positivity”. Aceasta susține că fenomenul nu se referă la anti-sănătate, ci la acceptare, transmite Ultimelestiri.md.
Potrivit Cristinei Miron, totul este despre cum să îți accepți corpul așa cum el este: cu grăsime, vergeturi, după naștere etc.
„Nu există un corp ideal. Sunt niște standarde și iată body positivity luptă cu aceste standarde. (…)”, explică tânăra.
Totodată, ea a dezvăluit în ce moment a înțeles că trebuie să-și schimbe modul de viață.
„Eu mă simțeam foarte rău la un moment dat, vomitam sânge pentru că aveam multe probleme cu stomacul, aveam insuficiențe. Asta e din cauza modului nesănătos de viață, din cauza nedormitului, mâncatului nesănătos, a cafelei. Eu simțeam că nu e bine, dar eu am întins acest moment, de a merge la un specialist, cu anii. Eu am greșit foarte mult”, recunoaște Cristina Miron.
Atunci când a mers la medic, i s-a spus că rezultatele analizelor sale sunt foarte rele și dacă ea va continua tot așa, vor urma consecințe grave.
„Fix din acel moment eu nu am vrut să mănânc nimic. Am găsit-o pe nutriționista mea, care m-a ajutat foarte mult și mă ajută în continuare, pentru că asta este foarte greu, însă ea mă susține. Eu cred că sunt o provocare pentru ea”, zice bloggerița.
De asemenea, ea mărturisește că a încercat să urmeze foarte multe diete, însă acestea nu o ajutau cu nimic. O descoperire pentru Cristina a fost, de fapt, alimentația sănătoasă.
„Mai exagerez uneori cu sarea, cu alte chestii, dar oricum nu e ca înainte. Cel puțin din punctul de vedere al sănătății, am dat analize și mi-au venit rezultate foarte bune”, afirmă Cristina Miron.
Cât despre critici, bloggerița este de părere că, nici în mediul online, nici în viața reală, oamenii nu ar trebui să fie interesați de tine și de lucrurile tale personale. „Nu poți să le bagi educație pe gât, viața o să-i educe”, susține ea.
În cadrul podcastului, Cristina Miron a vorbit și despre iubire. Pentru ea, acest sentiment este unul imens. Recunoaște că este foarte emotivă și că uneori nu se descurcă cu dragostea.
„Tu, când ești îndrăgostit, ai o cortină peste ochi, îți pare că omul e perfect, vezi numai bine. Așa funcționăm noi. Apoi, cu timpul, se calmează toate aceste emoții și atunci tu vezi cum este omul cu adevărat, cu toate cele bune sau rele. (…) Fluturașii în stomac mereu duc la ceva aiurea, cel puțin la mine. Nu este bine, trebuie să fugi”, explică bloggerița.
Cristina susține că, în primul rând, apreciază la un bărbat aspectul său fizic: „Să arate bine. Chiar nu mă interesează dacă e prost sau deștept. La acest capitol eu gândesc altfel. Poate nici bani să nu aibă. Dar asta e așa, la început. Pe urmă apar și alte momente. Este important să mă iubească”.
Cristina a dezvăluit că mereu a fugit de relații serioase sau alegea o variantă în care era clar că nu va exista viitor. Totul, potrivit ei, din cauza fricii de abandon.
„Totul se trage din adolescență. Mai bine să nu fie nimic decât să fiu lăsată, refuzată. Eu lucrez la asta acum, dar e așa… Eu îmi alegeam oameni nepotriviți. (…) Într-o relație trebuie stabilite din start limitele tale și de a nu permite anumite chestii, precum abuzul”, spune ea.
Tatăl său a plecat la muncă în străinătate când ea avea în jur de 12 ani, povestește Cristina.
„Pentru mine el era totul, Dumnezeul meu. El a plecat și eu atunci nu am înțeles ce se întâmplă cu mine. Eu de atunci am început să mă îngraș. Da, eu îl învinovățeam pe el că ne-a lăsat. Dar atunci eu nu înțelegeam nimic. Când el a venit acasă, eu aveam 17 ani. Eu nu l-am iertat și eu înțelegeam că asta trebuia de făcut, dar în suflet eu aveam un gol imens”, își amintește Cristina.
Când tatăl său a revenit, relația dintre ei era complicată. Atunci când Cristina a decis să se mute la Chișinău, fiind studentă în al doilea an la facultate, tatăl său a lăsat-o cu greu să plece.
Urmăriți întreaga emisiune mai jos:
Video: Youtube/unu noaptea
