Reclamanții sunt tată și fiică. Potrivit circumstanțelor cauzei, ei au locuit împreună cu alți membri ai familiei într-un apartament tip comunal din Chișinău. Printr-o decizie a instanței din anul 1985 s-a dispus evacuarea lor din apartament, în legătură cu necesitatea unor lucrări de întreținere a respectivului bloc de locuit. În luna mai 1986 reclamanților li s-a asigurat locuința într-un apartament („apartamentul nr. 93”), transmite Ultimelestiri.md cu referire la bizlaw.md.
Ceilalți membri ai familiei, inclusiv fosta soție a primului reclamant – și mama celui de-al doilea reclamant – și soțul acesteia, au fost asigurați cu o locuință într-un alt apartament („apartamentul nr. 44”).
Reclamanții au ocupat în mod continuu apartamentul nr. 93 din anul 1986, plătind chirie și utilități. Nu li s-a eliberat un bon de repartiție pentru acest apartament și nu au reușit niciodată să îl înregistreze oficial ca viză de reședință.
Locatarii apartamentului nr. 44 au primit un bon de repartiție în anul 1986 și au reușit să îl înregistreze oficial ca reședință și, ulterior, au privatizat apartamentul respectiv.
Având în vedere imposibilitatea de a înregistra oficial viza de reședință în apartamentul nr. 93, reclamanții și-au înregistrat reședința în apartamentul nr. 44, în momente diferite.
Potrivit reclamanților, formalitatea fusese necesară la momentul respectiv pentru obținerea documentelor de identitate, accesul la asigurări sociale sau angajare. Primul reclamant și-a înregistrat reședința în apartamentul nr. 44 în perioada 10 iulie 1998 – 27 mai 2005, în timp ce al doilea reclamant a avut reședința înregistrată în apartamentul nr. 44 în perioada 8 aprilie 1987 – 25 mai 2005. Potrivit reclamanților, după anul 2005 ei au încercat să obțină înregistrarea reședinței lor în apartamentul nr. 93, dar fără succes.
Între timp, la 17 decembrie 1986 și 16 martie 1993 au fost emise alte noi bonuri de repartiție pentru apartamentul nr. 44, care le-au oferit celui de-al doilea reclamant, respectiv primului reclamant, cazare în locuința respectivă, împreună cu restul membrilor familiei lor. Potrivit reclamanților, aceștia au aflat despre aceste documente abia în 2008, în cadrul procedurilor judiciare respective.
La 8 februarie 2008 Consiliul municipal a închis contul de locuințe respectiv, ceea ce implica faptul că reclamanții nu mai locuiau în apartamentul nr. 93. La 20 martie 2008 apartamentul nr. 93 a fost repartizat familiei S. în baza dispoziției Primarului General.
La 8 iulie 2008 Consiliul municipal a depus o cerere de chemare în judecată împotriva reclamanților, solicitând evacuarea lor din apartamentul nr. 93 fără locuință alternativă, argumentând că aceștia ocupaseră apartamentul ilegal sau temporar și că, în orice caz, locuiau în apartamentul nr. 44, așa cum confirmă bonurile de repartiție eliberate pentru ambii din ei.
Reclamanții au depus o acțiune reconvențională, solicitând recunoașterea dreptului la spațiu locativ asupra apartamentului nr. 93 și anularea deciziei municipale și a bonului de repartiție pentru S. Aceștia au susținut că ocuparea apartamentului respectiv fusese legală și că, din acest motiv, nu puteau fi evacuați fără a li se oferi o locuință alternativă.
Prin hotărârea sa din 5 noiembrie 2012, Curtea de Apel Chișinău a respins pretențiile Consiliului municipal și a admis pretențiile reclamanților. Instanța a reținut, printre altele, că reclamanții ocupaseră legal apartamentul nr. 93 începând cu anul 1986, dobândiseră dreptul de posesie asupra acestuia și că nu existau motive pentru a concluziona că și-au pierdut dreptul la locuință în apartamentul respectiv.
Consiliul municipal a contestat hotărârea instanței, menționând că reclamanților li s-a oferit cazare în apartamentul nr. 44, unde își aveau adresa înregistrată. În anul 2008, apartamentul nr. 44 a fost privatizat de către fosta soție a primului reclamant și de către fiica acesteia. Apartamentul nr. 93 fusese liber la momentul distribuirii sale către S. deoarece, conform dosarelor municipale, contul reclamantelor pentru acel apartament fusese închis. Consiliul municipal a notat, de asemenea, că primul reclamant divorțase de două ori de aceeași persoană, o dată în 1997 și apoi din nou în 2006, presupus cu unicul scop de a păstra ambele apartamente. S. a contestat, de asemenea, hotărârea instanței, reiterând argumentele prezentate de către Consiliul municipal.
Reclamanții au depus referință la recursurile declarate de către Consiliul municipal și familiei S., solicitând declararea recursurilor ca fiind inadmisibile.
Prin decizia sa irevocabilă din 22 mai 2013, Curtea Supremă de Justiție a admis recursurile Consiliului municipal și a casat hotărârea din 5 noiembrie 2012. Instanța a reținut, printre altele, că la 8 februarie 2008, municipalitatea închisese contul de locuințe al reclamanților, ceea ce „confirma că [reclamanții] își pierduseră dreptul de a ocupa apartamentul nr. 93”. Instanța a făcut referire la bonurile de repartiție care le-au oferit reclamanților locuință în apartamentul nr. 44 și la adresa înregistrată a reclamanților în apartamentul respectiv ca dovezi că li s-a asigurat o locuință permanentă acolo.
De asemenea, ea a notat că atunci când primului reclamant i s-a eliberat bonul de repartiție respectiv, soțul fostei sale soții fusese exclus de pe lista persoanelor îndreptățite să ocupe apartamentul nr. 44. Instanța s-a bazat pe articolele 94 și 103 din Codul cu privire la locuințe, care permiteau evacuarea fără cazare alternativă a chiriașilor care ocupă o locuință fără autorizație.
Reclamanții au fost evacuați din apartamentul nr. 93 la 20 ianuarie 2014. Prima reclamantă locuia la o prietenă, iar a doua reclamantă s-a mutat cu mama sa în apartamentul nr. 44.
În fața Curții, reclamanții s-au plâns că evacuarea lor din apartamentul nr. 93 a constituit o încălcare a drepturilor garantate de Articolului 8 din Convenție și a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
Cu referire la plângerea bazată pe Articolul 8 din Convenție, Curtea a notat că a existat în mod clar o ingerință în dreptul reclamanților la respectarea domiciliului, din moment ce apartamentul din care ei fuseseră evacuați era „domiciliul” lor.
Examinând proporționalitatea respectivei ingerințe, Curtea s-a referit, la absența din decizia Curții Supreme de Justiție a oricărei constatări care să ateste că reclamanții ar fi ocupat ilegal apartamentul respectiv în anul 1986 sau că ar fi acționat ilegal atunci când și-au înregistrat adresa în apartamentul nr. 44 și, ulterior, au anulat această înregistrare. Deși șederea reclamanților în apartamentul nr. 93 ar fi putut avea un caracter temporar, ei nu au beneficiat niciodată de reatribuirea locuinței inițiale, iar instanțele naționale nu au făcut referire la nicio probă care să demonstreze că reclamanții ar fi fost vreodată informați cu privire la emiterea celor două bonuri de repartiție prin care li s-ar fi oferit cazare definitivă în apartamentul nr. 44.
De asemenea, Curtea a notat, printre altele, că Curtea Supremă de Justiție nu a luat în considerare faptul că reclamanții nu aveau alt loc de trai și exista riscul să rămână în stradă după mai mult de două decenii de locuit în apartament și fără motive evidente pentru a presupune că ocuparea lor a fost ilegală. Ei au achitat chiria și facturile la utilități. În același timp, nu s-a efectuat nicio analiză a intereselor concurente, și anume dacă familia S. avea o locuință alternativă și dacă municipalitatea avea alte apartamente de oferit. Prin urmare, Curtea a concluzionat că a existat o încălcare a Articolului 8 din Convenție.
Cu referire la pretinsa încălcare a Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, Curtea a concluzionat că nu a existat nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins, respingând aceste pretenții. Cu toate acestea, Curtea a acordat reclamanților în comun suma de 4.500 de euro pentru prejudiciul moral pentru încălcarea drepturilor lor prevăzute de Articolul 8 din Convenție și 1.000 de euro pentru costuri și cheltuieli.
Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova.
