Cadrele didactice vor participa la şapte cursuri, pe teme diverse, şi vor avea acces la o platformă cu cel puţin 1.500 de cărţi în format electronic, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la tvrmoldova.md.
Potrivit Gabrielei Bărbulescu, profesor metodist, în cadrul evenimentului participanții vor urma șapte programe de formare pe tematici diferite, identificate în analiza nevoilor de formare.
Cursurile se vor desfăşura de săptămâna viitoare până în 15 noiembrie. Vor fi în format online, cu formatori din România, iar dascălii vor primi şi teme pentru acasă.
„Aceste cursuri sunt binevenite şi orice curs, orice formare nouă este binevenită. Aşteptăm să vedem cu ce ne bucură cadrele didactice din România, ce experienţe au ei, să facem un schimb de bune practici”, a spus Liliana Panfilov, director adjunct, L. T. „Principesa Natalia Dadiani”.
„Cel mai important ar fi pentru noi faptul ca să devenim experţi în lucrul acesta şi pentru cadrele didactice, noi suntem de fiecare dată în căutare şi vrem să le arătăm copiilor că le datorăm ceva”, susține Olga Sandu, profesor de Limba şi literatura română, satul Podgoreni.
Proiectul „Cursuri şi cărţi pentru perfecţionarea cadrelor didactice din Republica Moldova” este organizat de Institutul Cultural European şi finanţat de Departamentul pentru Relaţia cu Republica Moldova al Guvernului României.
