Totodată, în prima lectură, parlamentarii vor examina proiectul de lege cu privire la evidența rețelelor edilitare. De asemenea, vor fi examinate modificări ale Codului contravențional, care vizează procedura aplicării sancțiunii avertismentului, precum și cele care se referă la digitalizarea procesului de documentare și aplicare a contravențiilor, transmite Ultimelestiri.md.
De asemenea, urmează a fi modificate actele normative privind procedura luării în custodie publică a străinilor, dar și cele privind prevenirea spălării banilor și finanțării terorismului, care vor fi adaptate la rigorile standardelor internaționale în domeniu.
În lectura a doua, deputații vor supune dezbaterilor proiectul de modificare a Legii privind Fondul de reducere a vulnerabilității energetice. Parlamentul se va întruni în ședință plenară vineri, 15 noiembrie, începând cu ora 10:00.
