În comunicatul FSB sunt menționați Victor Pîrlog (născut în 1986) și Aurel Calos (născut în 1995). Potrivit autorităților ruse, cei doi ar fi urmat o pregătire specială și ar fi amenajat un hangar din regiunea Moscovei pentru lansarea dronelor, după care ar fi părăsit teritoriul Federației Ruse, transmite Ultimelestiri.md cu referire la omniapres.md.
FSB susține că atacul urma să fie efectuat cu 35 de drone FPV, introduse clandestin în Rusia și ascunse într-un transport de plăci ceramice din Spania. Potrivit instituției, dronele erau echipate cu sisteme de control de fabricație canadiană și cu încărcături explozive de proveniență străină.
Conform versiunii prezentate de FSB, transportul ar fi urmat ruta Bratislava (Slovacia) – Siedlce (Polonia) – Brest (Belarus) – regiunea Moscovei. Dronele ar fi fost depozitate într-un hangar închiriat în apropierea întreprinderii vizate, iar spațiul ar fi fost închiriat de un cetățean rus recrutat de serviciile ucrainene.
Potrivit presei, un cetățean rus a fost reținut, fiind acuzat că urma să execute atacurile, iar un alt suspect a fost ucis după ce, potrivit autorităților ruse, a opus rezistență armată la reținere. FSB mai susține că de organizarea operațiunii ar fi responsabil un cetățean al Ucrainei și SUA, Albert Vasiliev, cunoscut și sub pseudonimul „Kyivstoner”.
Autoritățile ruse afirmă că operațiunea a fost dejucată în urma unor informații operative, iar ancheta continuă.
Reacția Chișinăului
„Ministerul Afacerilor Externe informează că Ambasada Republicii Moldova la Moscova a întreprins demersurile necesare pe lângă autoritățile competente ale Federației Ruse pentru a solicita informații oficiale privind acest caz. Până la această oră, nu am primit un răspuns. Imediat ce vom avea informații confirmate, vom reveni cu detalii”, se arată într-un comunicat al MAE.
