Ceremonia de transmitere a mijloacelor de transport a avut loc la sediul Serviciului Vamal, în prezența directorului Alexandru Iacub și a ofițerului de legătură al Poliției Federale a Germaniei din cadrul Ambasadei Germaniei la Chișinău, Caroline Schröder, transmite Ultimelestiri.md.
„Republica Federală Germania este un partener de încredere al Serviciului Vamal, iar această donație vine să susțină activitatea noastră zilnică în protejarea frontierelor și combaterea fraudelor vamale. Funcționarii vamali au nevoie de resurse moderne pentru a acționa rapid și eficient, iar aceste automobile ne vor permite să intervenim prompt și să asigurăm un control vamal mai operativ. Apreciem sprijinul constant și deschiderea partenerilor germani de a contribui la modernizarea și consolidarea Serviciului Vamal”, a declarat Alexandru Iacub.
„O administrație vamală modernă și eficientă este un element esențial pentru siguranța frontierelor și dezvoltarea economică. Cele 18 automobile vor contribui la sporirea capacității Serviciului Vamal de a acționa rapid și eficient, în beneficiul întregii societăți”, a menționat Caroline Schröder.
Potrivit serviciului Vamal, noile automobile vor fi utilizate în activități operative și de investigație vamală, facilitând răspunsul rapid al echipelor specializate și consolidând capacitatea instituției de a preveni și combate contrabanda și frauda vamală.
Valoarea totală a donației este de 325.000 de euro.