În urma verificărilor, inspectorii au întocmit două procese-verbale contravenționale, transmite Ultimelestiri.md.
Persoanelor responsabile le-au fost aplicate amenzi de 900 de lei și, respectiv, 600 de lei pentru nerespectarea obligației de combatere a ambroziei.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului reamintește că proprietarii și deținătorii de terenuri au obligația legală de a identifica și combate ambrozia înainte de perioada de înflorire. Măsurile sunt necesare pentru a preveni răspândirea polenului alergen și pentru a reduce riscurile asupra sănătății populației și a mediului.
Potrivit legislației în vigoare, neîndeplinirea măsurilor de combatere a ambroziei constituie contravenție. Persoanele fizice riscă amenzi de până la 1.500 de lei, iar persoanele juridice – de până la 6.000 de lei.
Inspectoratul îndeamnă proprietarii și deținătorii de terenuri să ia din timp măsurile necesare pentru combaterea ambroziei, înainte ca planta să ajungă în perioada de înflorire și să răspândească polen alergen.
![]()
