Cei mai mulți beneficiari sunt familii cu copii – 1.938 de vouchere, urmate de familii formate din vârstnici de peste 63 de ani – 279 de vouchere, transmite Ultimelestiri.md.
„Rezultatele sesiunii arată, încă o dată, că EcoVoucher răspunde unei nevoi reale ale populației. Beneficiarii reduc imediat consumul de energie și își eliberează resurse financiare importante pentru alte cheltuieli ale familiei. Programul este, în același timp, o investiție în viitor – în locuințe mai eficiente și într-un mediu mai curat”, a declarat Ion Muntean, directorul Centrului Național pentru Energie Durabilă (CNED).
Cu voucherele, moldovenii au cumpărat 1.066 de frigidere eficiente energetic și 1.151 de mașini de spălat rufe din clasa A.
Fiecare voucher are o valoare de 6.000 de lei, acoperind până la 70% din costul unui electrocasnic nou. Prin înlocuirea aparatelor vechi cu unele performante, consumul de energie scade, iar facturile se reduc de cel puțin două ori.
De la lansarea programului, 37.268 de familii au beneficiat de EcoVoucher, iar numai în 2025 au fost valorificate peste 25.000 de vouchere, finanțate de Norvegia.
Programul este implementat de CNED în cadrul proiectului „Eficiență Energetică și Energii Regenerabile pentru Moldova” (E4M), realizat de GIZ împreună cu Guvernul Republicii Moldova, cu sprijin financiar din partea Germaniei, Uniunii Europene, Norvegiei și Danemarcei.
