Potrivit lui Octavian Țîcu, desfășurarea unui astfel de referendum necesită consolidarea tuturor forțelor politice, ceea ce în prezent nu există în societatea moldovenească, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la infotag.md.
„Nu avem consolidare nici măcar în sectorul pro-european. Nu avem un consens în societate cu privire la ce este integrarea europeană a Moldovei şi la ce va duce ea”, a menţionat Ţîcu.
De asemenea, acesta a spus că, în locul unui acord larg între forțele politice, ideea integrării Republicii Moldova în UE este promovată de un singur partid (Acţiune şi solidaritate, PAS) şi liderul acestuia, având-o în vedere pe președintele țării Maia Sandu.
Fostul deputat spune că acest lucru depășește capacitatea unei singure forțe politice.
„Eşecul acesteia va fi eşecul ideii de integrare europeană a Republicii Moldova. Ni s-a întâmplat deja aceasta cu Vlad Filat şi Vlad Plahotniuc", a subliniat Ţîcu.
