Ion Ropot activează din anul 2000 în cadrul BNM, ocupând funcția de șef al Direcției rezoluție bancară. În anul 2009, acesta a fost numit lichidator al Investprivatbank, iar la finalul anului 2010 a revenit în funcția deținută anterior la Banca Națională, transmite Ultimelestiri.md cu referire la tvrmoldova.md.
În 2012, pentru o perioadă de aproximativ șase luni, Ropot a fost lichidatorul Universalbank, instituție financiară controlată în perioada 2008 – 2011 de cetățeanul rus Gherman Gorbunțov, cunoscut drept „bancherul negru”.
În noiembrie 2014, Ion Ropot a fost numit administrator special al Băncii de Economii (BEM), una dintre cele trei bănci implicate în scoaterea în offshore a circa un miliard de dolari. El a deținut această funcție timp de aproximativ cinci luni.
În prezent, Ropot figurează printre foștii șefi ai BNM și conducătorii BEM, Unibank și Banca Socială considerați de procurori ca fiind implicați în Frauda Bancară. Aceștia sunt învinuiți de complicitate și escrocherie, cu folosirea situației de serviciu, în cadrul unei infracțiuni comise de o organizație criminală.
În anul 2021, Ion Ropot a fost reținut în calitate de fost administrator special al BEM și plasat în arest. Ulterior, dosarul privind fosta conducere a BNM a fost trimis în instanță pentru examinare în fond.
De asemenea, Ropot a fost cercetat de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale pentru abuz de serviciu în gestionarea garanțiilor bancare acordate de BNM instituțiilor financiare implicate în Frauda Bancară – Banca de Economii, Unibank și Banca Socială.
Procurorii îl mai învinuiesc pe Ion Ropot că, în calitate de administrator special al BEM, ar fi permis restituirea depozitelor persoanelor fizice și juridice din garanțiile de stat, inclusiv către compania offshore Veb Solution din Panama, firmă implicată în schema Fraudei Bancare.
Anterior, în dosarul lui Vladimir Plahotniuc au fost audiați, în calitate de martori ai apărării, fosta președintă a Consiliului de Administrație al Victoriabank, Natalia Politov-Cangaș, precum și fostul președinte al Parlamentului, Andrian Candu, finul de cununie al lui Plahotniuc.
