Competiția a reunit 151 de sportivi, tineri luptători din 11 raioane ale Republicii Moldova, care au format 18 echipe. Aceștia au demonstrat măiestrie sportivă într-o atmosferă plină de susținere și emoție, reprezentându-și cu demnitate localitățile de baștină, transmite Ultimelestiri.md cu referire la provincial.md.
„Acest eveniment nu doar că promovează luptele libere ca disciplină sportivă, dar și încurajează tinerii să adopte un stil de viață sănătos, cultivându-le disciplina și perseverența. Țin să adresez mulțumiri deosebite antrenorilor dedicați, domnii Dumitru Sava și Mihail Sava, care contribuie zi de zi la formarea noilor generații de sportivi,” a declarat Vasile Bodișteanu, director interimar al Școlii Sportive Fundul Galbenei.
La finalul campionatului, toți sportivii finaliști au fost premiați cu diplome, medalii și trofee, oferite de organizatori, în semn de apreciere pentru efortul și performanța lor.
Cupa Președintelui Raionului, pe echipe, a fost câștigată de:
- Echipa Școlii Sportive de Lupte, satul Fundul Galbenei – Locul I
- Echipa din Nisporeni- Locul II
- Echipa din Cimișlia – Locul III


