Din imaginile expediate în adresa redacției Ultimelestiri.md prin intermediul opțiunii Adaugă o știre, un bărbat se arată nemulțumit după ce din magazinul acestuia ar fi fost furat un whiskey de peste 2.700 de lei.
„Paradoxul e că nimeni nu le poate face nimic, ei sunt mai protejați prin lege, mai ceva ca cetățenii de rând. A furat un whiskey, suma e mai mică de 2.700 de lei administrativ și valoa, eu stau cu fundul în sticle, iar el bea whiskey la călduț, iar mâine se duce la altul. Iată așa este legea la noi”, spune bărbatul.
Contactat de Ultimelestiri.md, șeful Serviciului de presă al Direcției de Poliție a Capitalei, Natalia Stati, a declarat că oamenii legii au fost sesizați în dimineața zilei de 4 martie, precum că pe strada Nicolae Testimițeanu, a fost spart geamul unui magazin.
„La fața locului s-a deplasat grupa operativa a IP Centru pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Cazul este înregistrat și urmează a fi stabilit dacă au fost sustrase careva bunuri din magazin și care este suma prejudiciului cauzat. Pe caz a fost inițiată o ancheta, iar angajații Poliției întreprind măsuri pentru identificarea lăptașului și atragerea la răspundere conform legislației”, a declarat Natalia Stati.
