Primul caz a avut loc la data de 24 februarie 2025, într-o gospodărie din satul Pojăreni raionul Ialoveni, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 17:37, transmite Ultimelestiri.md.
Potrivit informațiilor, un incendiu a izbucnit în podul casei de locuit. La fața locului a intervenit o echipă de pompieri, care ajunși au depistat cadavrul proprietarei, o femeie în vârstă de 84 de ani. Se presupune că persoana s-ar fi intoxicat cu produsele de ardere în urma exploatării sobei.
În rezultatul cercetărilor, specialiștii IGSU au constatat preliminar, că incendiul ar fi izbucnit după ce coșul de fum a luat foc în urma funinginii depuse.
În al doilea caz, soldat cu decesul unei persoane a fost raportat tot în seara zilei de ieri la ora 21:15. Tragedia a avut loc într-o casă de locuit părăsită din satul Seliștea Nouă, raionul Călărași.
Potrivit informațiilor, incendiul a izbucnit în interiorul locuinței. La fața locului a intervenit o echipă de pompieri și salvatori.
Ajunși, aceștia au stabilit că focul a afectat mai multe bunuri materiale și salteaua, pe care a fost depistat cadavrul carbonizat al unui bărbat în vârstă de 51 de ani.
În urma cercetărilor s-a stabilit că incendiul a izbucnit din cauza imprudenței în timpul fumatului. La fața locului au fost găsite mai multe mucuri de țigări.
IGSU îndeamnă oamenii să evite fumatul în interiorul locuințelor, în special în apropierea materialelor combustibile sau celor ușor inflamabile. De asemenea, cetățenii sunt rugați să nu lase țigările aprinse fără supraveghere.
Potrivit datelor statistice ale IGSU de la începutul anului 2025 au fost înregistrate 378 de incendii în urma cărora 33 de persoane au decedat.
Citește și: Încălcarea regulilor antiincendiare a provocat izbucnirea a două incendii în urma cărora o persoană a decedat, iar alta a suferit arsuri pe suprafața corpului. Cazurile au fost înregistrate pe parcursul zilei de 23 februarie 2025.
