Potrivit Procuraturii municipiului Chișinău, Oficiul Centru, urmărirea penală a fost finalizată, iar cauza penală a fost expediată în instanța de judecată, transmite Ultimelestiri.md.
Conform anchetei, incidentul s-a produs în seara zilei de 1 mai 2026, în jurul orei 22:30. Învinuitul, în vârstă de 37 de ani, ar fi lansat articole pirotehnice cu lampioane zburătoare în curtea unor blocuri de locuit din sectorul Centru, într-o zonă dens populată din cartierul Telecentru.
În urma acestora, un apartament de la etajul 14 al unui bloc de pe strada Nicolae Testemițanu a fost cuprins de flăcări.
La momentul incendiului, în locuință nu se afla nimeni, astfel că victime nu au fost raportate. Totuși, focul a distrus mai multe bunuri de pe balconul apartamentului și a creat riscuri majore pentru locatarii blocului. La fața locului au intervenit patru echipaje de pompieri, care au reușit să localizeze incendiul în mai puțin de o oră.
La scurt timp după incident, doi bărbați au fost reținuți pentru 72 de ore, fiind suspectați că au utilizat articole pirotehnice fără respectarea normelor de securitate. Ulterior însă, celelalte persoane cercetate în dosar au fost scoase de sub urmărire penală, pe motiv că în acțiunile lor nu au fost constatate elemente ale infracțiunii.
Procurorii precizează că învinuitul și-a recunoscut integral vina, iar în dosar a fost încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției.
Acesta este cercetat pentru încălcarea regulilor de protecție contra incendiilor. Fapta se pedepsește cu amendă de până la 52.500 de lei sau cu închisoare de până la cinci ani.
Potrivit legii, persoanele care încheie acord de recunoaștere a vinovăției beneficiază de reducerea limitelor de pedeapsă.
