Expertul de la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul” susține că a analizat doar primele cinci opțiuni acordate de fiecare jurat, excluzând pozițiile inferioare, iar concluziile relevă existența unor tipare clare de vot. Potrivit lui Ioniță, se observă un consens puternic în jurul a trei țări, Polonia, Israel și Grecia, care au fost incluse constant în topul preferințelor majorității juraților, transmite Ultimelestiri.md.
„Aici deja specialiștii în muzică, sociologie culturală sau chiar psihologie colectivă ar putea explica dacă vorbim despre un anumit stil muzical dominant, despre influențe regionale, diaspora sau pur și simplu despre un curent estetic comun între membrii juriului”, a afirmat expertul.
Totodată, analiza scoate în evidență două perechi de jurați care ar fi avut comportamente de vot aproape identice.
„Jurații 1 și 7 au avut un comportament aproape identic, iar jurații 5 și 4 au mers și ei pe o logică foarte apropiată. Nu vorbim doar despre câteva coincidențe, ci despre o structură de preferințe foarte asemănătoare”, a explicat Veaceslav Ioniță.
În opinia sa, acest lucru ridică întrebări legate de existența unor criterii comune de evaluare, influențe profesionale similare sau percepții culturale apropiate între membrii juriului.
Expertul atrage atenția și asupra unui jurat care, potrivit analizei sale, s-ar fi distanțat vizibil de tendința generală a grupului.
„Practic, dacă ceilalți par să urmeze un anumit fir comun, Juratul 3 rupe aproape complet tiparul și vine cu preferințe mult mai atipice”, a remarcat acesta.
În concluzie, Veaceslav Ioniță consideră că voturile acordate în cadrul Eurovision reflectă mai mult decât simple preferințe muzicale.
„Analiza votului arată că juriile nu sunt niciodată complet obiective. Ele reflectă inevitabil preferințe culturale, generaționale, regionale și chiar rețele profesionale. Eurovision nu este doar muzică. Este și geopolitică culturală, emoție colectivă și percepție identitară”, a conchis expertul.
Ultimelestiri.md amintește că Vladimir Țurcanu și-a anunțat demisia luni, 18 mai, în cadrul unei conferințe de presă, pe fundalul scandalului legat de punctajele acordate în finala Eurovision Song Contest 2026 de către juriul R. Moldova, selectat de TRM.
Decizia juriului de a acorda reprezentantei României doar trei puncte a generat critici atât în Republica Moldova, cât și în România. Totodată, reprezentantul Ucrainei nu a primit niciun punct din partea juriului moldovean.
Țurcanu a declarat că rezultatele jurizării nu reflectă atitudinea Republicii Moldova față de România și Ucraina și că prin retragerea sa din funcție dorește să transmită că relațiile cu cele două state rămân „nealterate”.
Potrivit legii, Țurcanu va continua să exercite interimatul funcției până la desemnarea unui nou director general.
Acesta a fost numit în funcție de Parlament în decembrie 2021, pentru un mandat de șapte ani.
De menționat că R. Moldova s-a clasat pe locul opt în finala Eurovision 2026. Cu piesa „Viva, Moldova!”, Satoshi a acumulat în total 226 de puncte, obținând unul dintre cele mai bune rezultate ale țării din ultimii ani.
![]()
