Actele de recepție finală a lucrărilor au fost semnate la 22 iulie, în orașul Florești. Proiectul a presupus construirea a peste 14 kilometri de rețele de apeduct, a unei stații de pompare, a două rezervoare supraterane pentru apă potabilă, precum și forarea a trei sonde arteziene cu adâncimea de 27 de metri, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la jurnalist.md.
Noua rețea va fi conectată la apeductul existent Zăluceni – Târgul Vertiujeni – Vertiujeni.
Valoarea totală a proiectului se ridică la circa 12 milioane de lei, dintre care 10,6 milioane au fost alocate din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, iar 1,18 milioane de lei reprezintă contribuții locale.
Lucrările au fost realizate sub coordonarea Agenției de Dezvoltare Regională Nord.
