Acțiunea este o inițiativă a organizației PAS Youth, iar marșul dedicat Zilei Europei a început la Scuarul Europei, a continuat la Parlament și se va încheia în PMAN unde este inaugurat Orășelul European, transmite Ultimelestiri.md cu referire la Agora.md.
„Ole, ole, Moldova în UE!” „moldovean egal european”, „Din Cahul până în Briceni, toți suntem europeni”, „Să se audă la Bruxelleles, că suntem în drum spre el” – sunt câteva dintre mesajele scandate de tineri.
„Venim de la Ungheni. Credem că UE este bine pentru Moldova și susține parcursul european. UE oferă locuri de muncă, infrastructură dezvoltată”, spune un tânăr.
„Am venit să zicem că credem în parcursul european, susținem, și acesta este viitorul nostru. Să zicem ce vor tinerii cu voce tare. 9 mai este și despre buneii noștri care au luptat ca să obțină această pace”, a spus Selinia, altă tânără care participă la marș.
În dimineața zilei de 9 mai, conducerea țării a depus flori la Complexul Memorial „Eternitate”, pentru a-i comemora pe cei căzuți în cel de-Al Doilea Război Mondial.
La scurt timp, primarul Capitalei, Ion Ceban, a venit cu un mesaj în care a declarat că moldovenii doresc pace acasă, sunt pentru unitate și nu dorim să fim divizați.
În context, menționăm că agenda sărbătorii, care va avea loc pe data de 9 mai în Piața Marii Adunări Naționale, include deschiderea Orașului European, unde vor ține discursuri președinta Maia Sandu și comisarul european pentru buget și administrație Johannes Hahn; un târg interactiv; un culoar „Team Europe”; un târg al organizațiilor societății civile; un pavilion de divertisment pentru copii; concursuri și evenimente sportive; o zonă gastronomică.
Totodată, Primăria Chișinău a anunțat că în perioada 8-10 mai va fi suspendat traficul rutier pe anumite străzi din Capitală.
