Totuși, șefa statului spune că încă există judecători și procurori cu probleme de integritate și, de aceea, reforma justiției trebuie să continue pentru a avea un sistem care „funcționează cap-coadă”, transmite Ultimelestiri.md cu referire la newsmaker.md.
Președinta a acordat un interviu pentru NordInfo, publicat pe 10 iulie, în cadrul căruia a vorbit inclusiv despre situația din justiție. Aceasta a fost întrebată care sunt, în opinia sa, lacunele din sistemul justiției în contextul în care sunt instituții care luptă cu fenomenul corupției de la noi din țară, precum CNA, care recent a reținut șase vameși de la Biroul Vamal Nord pentru corupere pasivă, însă, de obicei, nu există finalitate pe astfel de cazuri.
„Și eu cred că sunt instituții ale statului care încep să funcționeze: și aici avem exemplul Centrului Național Anticorupție. Dar, din păcate, avem și instituții care încă nu funcționează așa cum ar trebui să fie. Avem oameni în justiție care se țin cu dinții de sistemul vechi, de practicile vechi, atunci când încearcă să negocieze cu acei care au comis infracțiuni și să-și umple buzunarele nefăcând justiție sau făcând nedreptate și perpetuând corupția. Cred că este bine că vedem din partea unor instituții acțiuni mai ferme, mai serioase pe combaterea corupției. Și eu cred că noi trebuie să continuăm să facem curățenie în justiție, să scăpăm de judecători, de procurori care au alte scopuri – scopuri personale. Și, respectiv, să avem un sistem care funcționează cap coadă”, a declarat Maia Sandu.
Șefa statului s-a arătat încrezătoare că autoritățile statului vor reuși să construiască un sistem judiciar integru.
„Sunt sigură că vom ajunge acolo, chiar dacă ne mai ia ceva timp cu această curățenie, evaluare a integrității judecătorilor și procurorilor. Trebuie să apreciem acolo unde lucrurile se fac bine: deci în instituțiile care încep să funcționeze. Și, evident, trebuie să fim în continuare foarte duri, să vorbim, să insistăm și noi, la rândul nostru, vom continua să promovăm reforma. Dar avem nevoie de susținerea cetățenilor ca să putem să continuăm aceste reforme dificile”, a spus aceasta.
Amintim că CNA a descins pe 3 iulie cu percheziții. Astfel, șeful Biroului Vamal Nord și alți șase funcționari, inclusiv șefi ai posturilor vamale, sunt cercetați în cadrul unei cauze penale de corupție.
Potrivit informațiilor, s-a constatat că bănuiții ar fi organizat o schemă infracțională, prin intermediul căreia ar fi pretins și primit remunerații ilicite de la persoane fizice și persoane juridice pentru urgentarea sau eludarea unor proceduri vamale, materializate prin favorizarea celor din urmă la introducerea sau tranzitarea bunurilor pe teritoriul vamal al Republicii Moldova.
De asemenea, șeful Biroului Vamal Nord, Nicolae Mazanca, susține că nu este adevărat ceea ce i se incriminează. Declarațiile au fost făcute în timp ce acesta era escortat de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA).