Deputatul Partidului Nostru, Renato Usatîi, vicepreședinte al Comisiei securitate națională, a declarat că era important de stabilit tipul armamentului pentru a identifica proveniența, transmite Ultimelestiri.md cu referire la tv8.md.
„Pe teritoriul Republicii Moldova așa tip de armament nu există. Pentru mine era important să stabilesc ce tipuri de armament erau în acest camion, ca să putem stabili proveniența lui. Dacă, spre exemplu, era RPG sau altceva de model sovietic, puteam să spunem că era din Transnistria și există o problemă. Dar, din informații publice se cunoaște că acest sistem portabil antiaerian, în peste 3.000 de unități, a fost transmis din partea SUA statului Ucraina”, a spus Usatîi.
Declarația, scoasă din context și interpretată eronat, a fost preluată imediat de mai multe canale pro-Kremlin, care au prezentat Republica Moldova drept o rută de tranzit pentru arme occidentale destinate Ucrainei, amplificând panica în societate.
În realitate, la scurt timp, Usatîi a revenit cu precizări într-un comentariu pe Facebook, însă acestea nu au fost preluate de majoritatea instituțiilor media:
„Persoana cu care am comunicat mi-a spus mot-a-mot că au găsit mai multe muniții de tip Stinger. Eu am greșit și am spus că erau doar Stinger. Nu. Erau mai multe denumiri, dar faptul este că niciun tip de astfel de sisteme antiaeriene care pot doborî avioane, drone, elicoptere nu am avut și nu avem pe teritoriul Republicii Moldova”, a spus Usatîi
Vizibilitatea redusă a acestei clarificări a făcut ca precizarea să rămână aproape invizibilă în spațiul public, deși ea răsturna informațiile care circulau masiv online.
Deputata Partidului Nostru, Elena Grițco, a recunoscut că rectificările trebuiau comunicate oficial presei.
„Și da, într-adevăr, serviciul de presă al partidului nu a trimis către instituțiile media precizările acestei informații. Cum s-ar spune, noi ne-am învățat lecția”, a spus deputata.
După șase zile de speculații, Procuratura Generală a venit cu informații despre caz: „Aceste muniții au fost introduse pe teritoriul Republicii Moldova prin contrabandă cu ajutorul unui cărăuș care circula cu camionul marfar periodic din Ucraina. Munițiile au fost preluate prin intermediul mai multor curse, câte două unități de muniții per transport, ridicate dintr-un depozit neidentificat din Ucraina”.
Procurorii au precizat că nu au fost depistate arme sau muniții provenite din depozite militare strategice, precum cel de la Cobasna sau cele ale Armatei Naționale.
Cooperarea interinstituțională și internațională continuă pentru identificarea surselor exacte și a persoanelor implicate.
Cazul a demonstrat încă o dată cum întârzierea comunicărilor oficiale poate alimenta zvonuri și poate crea percepții eronate în societate. Datele incomplete sau scoase din context au fost exploatate de canale pro-ruse pentru a induce ideea că Republica Moldova ar facilita tranzitul armelor occidentale către Ucraina.
Amintim că, pe 20 noiembrie, un autocamion plin cu armament a fost oprit în vama Leușeni-Albița. În timpul controlului, au fost descoperite arme de foc și componente pentru lansatoare de rachete. Potrivit presei de peste Prut, este vorba despre un camion înmatriculat în Republica Moldova, care intrase în România, iar vehiculul era condus de un cetățean moldovean.
Serviciul Vamal din Republica Moldova a precizat că în cadrul controlului coordonat de la frontiera moldo-română, suspiciunile inițiale au fost semnalate de un funcționar vamal moldovean, care a informat colegii din cadrul autorității vamale române.
Ulterior, de comun acord, a fost dispusă efectuarea scanării mijlocului de transport pe sensul de ieșire din Republica Moldova, operațiune realizată de către partea română, conform procedurilor stabilite.
Potrivit presei din România, care face trimitere la surse, camionul urma să ajungă în Israel.
Sâmbătă, 22 noiembrie, persoanele suspecte, reținute de oamenii legii pe cazul camionului cu muniție, depistat la frontiera moldo-română, au fost plasate în arest preventiv. Magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, au admis recursul procurorilor PCCOCS, care au cerut măsura de arest pentru o perioadă 30 de zile. Maxim Darii, Valeriu Buraga și Veaceslav Pîrvu, cei trei inculpați într-un dosar de contrabandă cu arme, muniții și dispozitive militare, urmează să fie plasați preventiv la Penitenciarul nr. 13 din Capitală.
