Potrivit Poliției de Frontieră, accesul în terminal este permis doar pasagerilor cu bilet și document de călătorie, precum și personalului autorizat și echipajelor aeronavelor, transmite Ultimelestiri.md.
Oamenii legii îndeamnă pasagerii să călătorească responsabil și să vină cu cel puțin trei ore până la zborul planificat, pentru a reuși parcurgerea formalităților necesare călătoriei și pentru a evita întârzierea la zbor.
„Vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare. Securitatea și siguranța fiecărui participant la traficul transfrontalier sunt priorități absolute”, mai anunță Poliția de Frontieră.