Andrian Gavriliță a declarat că obiectivul său este ca, până la sfârșitul anului 2026, deficitul bugetar să fie redus, iar costurile de finanțare a datoriei publice să scadă. Ministrul a subliniat că, în pofida provocărilor, statul dispune de resursele necesare pentru a acoperi nevoile de finanțare și pentru a continua programele investiționale planificate, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
Ministrul a mai precizat că costul finanțării interne este în prezent mai mare decât estimările inițiale – 9% față de 7% – și că prioritatea principală pentru anul viitor va fi reducerea atât a volumului, cât și a costului finanțării. În acest sens, Ministerul Finanțelor poartă discuții cu FMI, Banca Mondială și Uniunea Europeană pentru a asigura un cost de finanțare cât mai redus.
Ministrul a precizat că, în urma rectificărilor bugetare din acest an, principalele necesități au fost deja acoperite. Orice neexecutări suplimentare vor contribui la reducerea efectivă a deficitului bugetar de la 5,2%, posibil chiar sub 5%.
