Potrivit MAIA, conferința a reunit oficiali, experți și factori de decizie, care au discutat despre progresele și provocările în vederea armonizării normelor și procedurilor comerciale, precum și despre pașii necesari pentru integrarea economică regională, transmite Ultimelestiri.md cu referire la agrotv.md.
În cadrul ședinței Comitetului Director al proiectului „Sprijin pentru integrarea economică regională”, delegația moldovenească a subliniat importanța consolidării capacităților autorităților fitosanitare și vamale pentru a respecta standardele europene. De asemenea, au fost abordate oportunitățile de aprofundare a cooperării între țările CEFTA pentru reducerea barierelor comerciale și stimularea creșterii economice în regiune. Un punct cheie al discuțiilor a fost necesitatea transformării digitale pentru simplificarea proceselor comerciale și creșterea competitivității regionale.
Delegația a prezentat progresele realizate în modernizarea procedurilor vamale și în alinierea reglementărilor fitosanitare la standardele UE, cu scopul de a facilita comerțul cu fructe și legume și de a sprijini integrarea operatorilor economici în lanțurile valorice europene.
![]()
