Evdochia Banari, vizitatoarea expoziției de vagoane „Teroarea de stat în Moldova sovietică. Amploare, victime și făptași”, spune că foarte multe rude de-ale sale au fost trimise în regiunea Irkutsk și în Kazahstan în perioada deportărilor staliniste. Potrivit acesteia, mulți dintre ei au murit acolo, iar copiii au rămas fără părinți. Ea povestește că deportații au fost nevoiți să-și construiască singuri adăposturi și să-și amenajeze condiții minime de trai. Vizitatoarea expoziției consideră că în Republica Moldova s-a vorbit prea puțin despre deportări și despre foamete în ultimele decenii și că elevii și studenții ar trebui să cunoască mai bine aceste grozăvii de istoriei, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
Vasile Fotescu, lector universitar la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, susține că foametea din perioada sovietică a fost una artificială și provocată intenționat, în contextul unor politici de exterminare a populației din Basarabia. El afirmă că, deși depozitele erau pline de alimente, oamenii au fost lăsați să moară de foame. În opinia sa, aceste acțiuni au vizat distrugerea identității, limbii și credinței populației locale. Profesorul subliniază importanța păstrării memoriei istorice și a educării tinerilor despre deportări și foamete. El consideră esențial ca aceste subiecte să fie documentate și cunoscute, evocând suferințele celor transportați în condiții inumane în vagoane de vite, fără hrană și aer, timp de săptămâni întregi, în drum spre Siberia.
La eveniment au fost prezente și supraviețuitoare ale celui de-al doilea val de deportări. Margareta Alexa, în vârstă de 87 de ani, din satul Rădeni, raionul Călărași, avea doar 10 ani când familia sa a fost deportată de sovietici în vara anului 1949. Ea își amintește că, în ziua în care soldații au ajuns în localitate, se afla la muncă într-un lan din apropierea satului. Ulterior, a fost găsită de un soldat și dusă acasă, unde a rămas timp de trei zile sub supravegherea permanentă a doi militari. După trei zile a reușit să fugă și să se ascundă într-un lan de porumb și floarea-soarelui.
Pe lângă trauma despărțirii de familie și frica trăită în acea perioadă, Margareta Alexa a suferit și din cauza foametei organizate de regimul sovietic. Ea își amintește că avea acasă rezerve de grâu și făină, însă acestea au fost confiscate. Femeia își amintește că oamenii primeau porții foarte mici de hrană, iar uneori supraviețuiau cu făină obținută din cartofi scoși din pământ. Margareta Alexa consideră că principala lecție a acelor evenimente este necesitatea păstrării păcii și a memoriei istorice.
Margareta Spînu-Cemîrtan, fostă deportată și scriitoare în vârstă de 84 de ani din satul Mihăileni, raionul Râșcani, spune că avea aproape șapte ani când, în vara anului 1949, familia sa a fost deportată în Siberia. Potrivit acesteia, militarii au venit pe neașteptate, i-au urcat în vagoane de vite și i-au trimis în exil doar cu hainele de vară de pe ei. Femeia califică deportările drept o tragedie și susține că generațiile tinere trebuie să cunoască adevărul despre acele evenimente pentru ca acestea să nu se mai repete.
Prezentă la expoziția „Teroarea de stat în Moldova sovietică. Amploare, victime și făptași” din Chișinău, Margareta Spînu-Cemîrtan a remarcat că vagoanele expuse nu reproduc în totalitate condițiile în care au fost transportați deportații. Fosta deportată își amintește că vagoanele originale aveau gratii la ferestre, paturi suprapuse și erau permanent păzite de soldați înarmați.
Expoziția reconstituie, prin documente, fotografii, obiecte de epocă și mărturii, suferința familiilor deportate și memoria celor care au trecut prin experiența terorii de stat sovietice nu numai din Basarabia, dar și din stânga Nistrului. Primul val al deportărilor staliniste a început în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, când zeci de mii de oameni din Basarabia și nordul Bucovinei au fost urcați în trenuri de vite și trimiși forțat în Siberia și Kazahstan.
