Potrivit raportului, Starîş a povestit despre „încălcări şi abuzuri din partea absolut tuturor structurilor implicate în procesul electoral”, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la infotag.md.
„Pentru prima dată în istoria alegerilor, un post public de televiziune a refuzat să permită unui concurent electoral înregistrat oficial şi reprezentat de PCRM să plaseze un mesaj video al liderului partidului, ex-preşedintele Vladimir Voronin, iar Consiliul Coordonator al Televiziunii şi Radioului a refuzat să examineze plângerea. Şi alţi concurenţi electorali s-au confruntat cu aceeaşi situaţie”, a spus deputatul.
El a mai spus că CEC creează obstacole pentru concurenţii electorali din opoziţie şi favorizează candidatul din partea partidului de guvernământ.
„Susţinătorii PCRM din raioane se confruntă zilnic cu reţineri, confiscarea produselor legale de campanie, presiuni şi intimidări din partea poliţiei subordonate regimului. Suntem nevoiţi să afirmăm că fenomenul „statului capturat” este din nou relevant în Moldova de astăzi”, a declarat Starîş.
