„Au fost realizate măsurile procesuale la adresele unor cetățeni care sunt implicați în coruperea alegătorilor. În contextul scrutinului electoral, am stabilit un fenomen fără precedent în Republica Moldova de finanțare și corupere pentru a perturba procesul electoral. Republica Moldova este subiectul unor atacuri directe care vin din Rusia, una dintre acestea fiind finanțarea ilegală a partidelor și forme de corupție. Astăzi, poliției îi este cunoscut transferuri către circa 130.000 de cetățeni de la o bancă din Rusia, care este supusă sancțiunilor internaționale. Este vorba de o sumă de peste 15 milioane de dolari”, a declarat Viorel Cernăuțeanu în cadrul unui briefing, transmite Ultimelestiri.md.
Într-un comunicat de presă, IGP menționează că, conform materialelor, persoanele afiliate organizației criminale conduse de Ilan Șor, au fost instruite să racoleze persoane pentru participarea la scrutinul electoral contra sumelor de bani, urmând să fie anunțați în ajunul alegerilor prin intermediul grupelor din aplicația Telegram privind candidatul ce urmează a fi votat precum și să voteze cu opțiunea „Nu” la Referendum.
Grupul criminal organizat este format inclusiv din persoane ce se află pe teritoriul Federației Ruse și dirijează activitate într-o formă ierarhică bine organizată formată din:
– 130 de lideri teritoriali care dirijează activitatea grupului, acumulează listele cu datele de identitate a persoanelor racolate (activiști și simpatizanți) de către președinții de sector, după care le transmite organizat în Federația Rusă pentru înregistrare și deschiderea conturilor bancare în banca comercială „PromsveazyBank”, aceștia fiind remunerați lunar cu suma de 250.000 ruble = 45.000 lei.
-1.927 de președinți de sector care racolează și dirijează activitatea grupului de activiști și simpatizanți din sectorul deservit, acumulează listele cu datele de identitate a persoanelor racolate de către activiști și le transmite liderului teritorial, aceștia fiind remunerați lunar cu suma de 25.600 de ruble = 4.600 de lei.
– peste 50.000 activiști care racolează și dirijează activitatea grupului de simpatizanți din sectorul deservit, acumulează listele cu datele de identitate a persoanelor racolate și le transmite președintelui de sector, aceștia fiind remunerați lunar cu suma de 25.600 de ruble = 4.600 de lei.
– peste 70.000 simpatizanți aceștia fiind persoanele racolate contra unor sume de bani și instruite să voteze la Referendum cu opțiunea „Nu” precum și candidatul care urmează a fi votat. Aceștia fiind remunerați lunar cu suma de 5.000 – 10.000 ruble = 900 – 1.800 lei.
Tot în cadrul briefingului, șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a venit cu un mesaj către cetățenii care și-au oferit datele personale pentru a li se deschide un cont bancar în Federația Rusă.
„Aceste persoane sunt implicate în schemă. Am stabilit cine sunt aceste persoane și sumele de bani primite. Aceste persoane riscă nu numai amendă, ci și riscă să le fie confiscată suma. Asta nu înseamnă că vom merge în Rusia, noi avem dreptul să punem sechestre pe case, mașini și alte bunuri. Nu merită să vă implicți în acestă schemă”, a spus Dragalin.
Totodată, ea îndeamnă ca aceste persoane să coopereze cu organele de drept.

18 comentarii
Pingback: PA atenționează: Cumpărarea sau vânzarea voturilor se sancționează - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Scheme de corupere a alegătorilor. Șeful IGP: Șor este un simplu pion - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Șeful IGP: Circa 15 preoți, implicați în finanțarea ilegală a partidelor - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Finanțarea ilegală a partidelor. Recean: Unele persoane, deja amendate - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Trei candidați, scoși din cursa prezidențială? Precizările șefului IGP - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Recean: Toți cei implicați în fraudarea alegerilor vor fi pedepsiți - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Alegătorii, corupți de Șor. Maia Sandu: Vor să controleze R. Moldova - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Corupere electorală pasivă: Peste 100 de procese-verbale, recepționate de CNA - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Postică: Unii candidați ar putea fi excluși din cursa prezidențială - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Sub acoperire în slujba lui Șor: Schema de proteste și mita electorală - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Expert: Tentativele de corupere a alegătorilor se vor intensifica - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Tauber, filmată când explică activiștilor când vor primi bani din Rusia - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Ambasadorul UE: Rusia va continua să încerce să influențeze alegerile - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Cine sunt șefii din rețeaua lui Șor ce promovează propaganda anti-UE - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: În slujba Rusiei: Finanțarea ilegală a partidelor. Două persoane, reținute - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Șor îndeamnă autoritățile să respecte legea: Voi anula referendumul - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Coruperea alegătorilor: PCCOCS cere 30 de zile de arest pentru o femeie - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Maia Sandu: Cei care vă dau bani pentru voturi, vă fură libertatea - Ultimele ştiri din Moldova