În cadrul unui interviu acordat agenției, ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a subliniat că modificările aduc un cadru mai sigur și mai strict pentru deținătorii de arme, transmite Ultimelestiri.md cu referire la moldpres.md.
„Printre principalele schimbări se numără digitalizarea completă a evidenței armelor prin Registrul de stat al armelor, introducerea pașaportului european pentru arme și reguli mai stricte privind permisele, instruirea obligatorie și limitările pentru anumite categorii de persoane. Astfel, cetățenii trebuie să respecte reguli clare: nu pot deține lunete de ochire pe timp de noapte sau cu termoviziune, arme acustice, de semnalizare, de spectacol sau cu tranchilizante, iar accesul la arme letale sau neletale este restricționat pentru persoane cercetate penal, sancționate anterior sau care locuiesc în regiuni necontrolate de autoritățile constituționale”, a afirmat Daniella Misail-Nichitin.
Ministra a precizat că, în cazul refuzului de a preda sau de a dezactiva armele atunci când există un temei legal, acestea vor fi ridicate de poliție și gestionate de Comisia de stat pentru evaluare și bonificare.
„Pentru persoanele juridice autorizate în domeniul pază, reglementările permit folosirea armelor neletale scurte, precum pistoale sau revolvere cu proiectile din cauciuc, pentru protecția obiectivelor și bunurilor”, a spus Daniella Misail-Nichitin.
Noile reglementări urmăresc reducerea riscului de violență, accidente și alte incidente, oferind cetățenilor un cadru sigur în care pot exercita dreptul legal de a deține arme.
