Fiind prima întrevedere dintre cei doi șefi ai administrațiilor vamale, dialogul s-a axat pe consolidarea cooperării dintre Republica Moldova și Ucraina, cu accent pe securizarea frontierei comune, facilitarea comerțului bilateral, modernizarea infrastructurii și digitalizarea procedurilor vamale, în contextul obiectivelor de integrare europeană ale celor două state, transmite Ultimelestiri.md.
Directorul Serviciului Vamal, Radu Vrabie, a subliniat că parteneriatul dintre autoritățile vamale ale R. Moldova și Ucrainei are o importanță strategică, în special în actualul context regional și în perspectiva aderării la Uniunea Europeană.
În cadrul întrevederii, oficialii au analizat activitatea posturilor vamale de la frontiera moldo-ucraineană, stadiul proiectelor comune și oportunitățile de extindere a cooperării în domenii de interes comun.
Totodată, au discutat despre proiectele de modernizare a infrastructurii de frontieră, necesare pentru gestionarea fluxurilor comerciale și de transport și pentru alinierea la standardele europene privind managementul integrat al frontierei.
Un subiect important al discuțiilor a fost consolidarea cooperării în combaterea fraudelor vamale. Părțile au convenit să intensifice schimbul de informații operative, să organizeze operațiuni vamale comune și să dezvolte mecanisme mai eficiente de prevenire și combatere a încălcărilor legislației vamale.
De asemenea, oficialii au evaluat progresele înregistrate în implementarea mecanismului de control comun la posturile vamale de frontieră și au discutat despre extinderea acestuia, măsură care urmărește reducerea timpilor de traversare, optimizarea utilizării resurselor și simplificarea procedurilor pentru operatorii economici și călători.
În cadrul întrevederii, partea ucraineană a prezentat și o inițiativă privind lansarea unor proiecte-pilot pentru consolidarea cooperării bilaterale în domeniul vamal, propunere salutată de Serviciul Vamal al Republicii Moldova.
La rândul său, șeful Serviciului Vamal de Stat al Ucrainei, Orest Mandzii, și-a exprimat disponibilitatea de a continua dezvoltarea parteneriatului bilateral și promovarea unor inițiative comune care să consolideze interoperabilitatea dintre cele două administrații vamale și să răspundă provocărilor actuale din regiune.
Potrivit Serviciului Vamal, întrevederea a reconfirmat angajamentul ambelor părți de a intensifica cooperarea bilaterală și de a implementa soluții comune pentru creșterea securității la frontieră, facilitarea comerțului legitim și apropierea de spațiul vamal european.
