Accidentul s-a produs în decembrie anul trecut, pe o trecere de pietoni de pe șoseaua spre Orhei, unde adolescenta a fost lovită de un microbuz. Tânăra a fost transportată la spital în stare gravă, cu multiple traumatisme. Deși medicii i-au salvat viața, pe față au rămas cicatrici adânci, care i-au provocat nu doar disconfort fizic, ci și o traumă emoțională puternică, transmite Ultimelestiri.md cu referire la omniapres.md.
Familia fetei nu dispunea de resursele financiare necesare pentru o intervenție chirurgicală estetică. Mama adolescentei, care nu a primit nici până în prezent despăgubiri din partea persoanei vinovate de accident, a aflat întâmplător despre un chirurg plastician prin intermediul rețelelor sociale și a decis să ceară ajutor. Medicul a ales să intervină gratuit, din considerente umane și profesionale.
Astăzi, pacienta și medicul vorbesc despre rezultate. Potrivit adolescentei, cicatricile sunt acum abia vizibile, iar procesul de recuperare a decurs rapid și fără complicații.
„Înainte de intervenție, cicatricile erau foarte vizibile și mă simțeam extrem de nesigură. Acum aproape că nu se mai observă. Nu mă așteptam la un asemenea rezultat”, spune adolescenta.
Tânăra a mărturisit că a avut emoții și temeri înainte de operație, însă intervenția a decurs bine, iar echipa medicală a susținut-o pe tot parcursul procesului.
Intervenția a fost realizată la o clinică privată, unde, potrivit chirurgului plastician, tratamentul a fost planificat în mai multe etape. În prima fază, au fost îndepărtate cele mai pronunțate cicatrici din zona pleoapei, a bărbiei și a feței, iar o parte a fost lăsată pentru o etapă ulterioară, din motive medicale.
„În acea zonă existau prea multe cicatrici, iar riscul de necroză era ridicat. Am decis să revenim ulterior. Când pacienta va împlini 18 ani, planificăm reconstrucția nasului și îndepărtarea completă a zonei rămase”, explică specialistul.
Potrivit medicului, chiar și în această etapă, rezultatul este foarte bun, iar aspectul fetei a fost practic restabilit la forma de dinaintea accidentului.
„Este la fel de frumoasă ca înainte de traumatism”, a mai menționat chirurgul.
