Ieri, în jurul orei 15:50, în municipiul Chișinău, la intersecția bd. Ștefan cel Mare și Sfânt cu str. Tighina, s-a produs un accident rutier, transmite Ultimelestiri.md cu referire la newtv.md.
Potrivit informațiilor preliminare, în momentul deplasării, în circumstanțe ce urmează a fi stabilite, un automobil de marca Mercedes, aparținând serviciului medical de urgență și condus de un bărbat de 44 de ani, care avea conectate semnalele luminoase și sonore speciale, a tamponat un bărbat care traversa strada regulamentar.
Ofițera de presă a Direcției de Poliție Chișinău, Cristina Talpă, a declarat că, în urma impactului, pietonul a fost transportat la spital pentru îngrijiri și investigații medicale. Poliția documentează cazul în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului.
