Potrivit informațiilor preliminare, în timpul lucrului, motorul utilajului s-a oprit brusc. Conducătorul a coborât pentru a verifica defecțiunea și a observat flăcări care ieșeau din compartimentul motorului, transmite Ultimelestiri.md.
Muncitorii aflați în apropiere au alertat imediat serviciile de urgență și au încercat să stingă incendiul cu trei stingătoare. Cu toate acestea, focul s-a extins rapid, iar eforturile lor nu au fost suficiente.
Din fericire, combina se afla la marginea terenului agricol. Pe o parte, propagarea flăcărilor a fost împiedicată de o fâșie arată, iar pe cealaltă parte un tractor cu o cisternă cu apă a udat terenul din jur, împiedicând extinderea incendiului către lanul de grâu.
La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri, care a lichidat incendiul. Operațiunea de stingere a durat aproximativ o oră.
Cauza izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită.
