Ion Țîbuleac afirmă că problema a început în luna ianuarie, când consumul indicat în facturi ar fi început să crească, chiar dacă în locuință sunt puține electrocasnice. Potrivit lui, o parte dintre aparate au fost deconectate de la rețea, iar boilerul pentru apă caldă nu mai este folosit încă din luna ianuarie, transmite Ultimelestiri.md cu referire la studio-l.online.
Bărbatul susține că nu utilizează energia electrică pentru încălzire, însă, cu toate acestea, în luna martie ar fi primit o factură de peste 5.000 de lei pentru curentul electric.
Acesta afirmă că, din martie până în prezent, a acumulat datorii față de compania Premier Energy, după ce a refuzat să achite sumele pe care le contestă.
Ion Țîbuleac spune că a solicitat în repetate rânduri verificarea instalației electrice din locuință și a rețelei, însă electricienii care au efectuat controalele nu ar fi depistat pierderi de curent sau alte probleme tehnice.
Bărbatul afirmă că a discutat și cu reprezentanții Premier Energy despre situația creată, însă ulterior a fost deconectat de la rețeaua electrică pentru neachitarea datoriei.
Contactați pentru o reacție, reprezentanții Premier Energy au declarat că vor analiza cazul și vor verifica toate circumstanțele pentru a stabili cauza situației reclamate de consumator.
