Incidentul a avut loc în timpul patrulării pe peronul Gării Auto din municipiul Bălți, transmite Ultimelestiri.md.
Carabinierii au observat o persoană în stare de ebrietate, manifestând un comportament suspect. După legitimare, s-a stabilit că femeia era căutată de Poliție pentru „circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogii acestora fără scop de înstrăinare”.
În consecință, carabinierii au întocmit un proces-verbal, iar femeia a fost condusă la Inspectoratul de Poliție Bălți pentru continuarea investigațiilor și stabilirea tuturor circumstanțelor.
