În vârstă de 45 de ani, Spencer West s-a născut cu o boală genetică rară, numită agenezie sacrală. Deoarece picioarele sale nu funcționau, medicii au decis amputarea lor când avea doar cinci ani, transmite Ultimelestiri.md cu referire la mediafax.ro.
„Medicii le-au spus părinților mei că s-ar putea să nu mă pot ridica niciodată în șezut, cu atât mai puțin să devin un membru activ al societății – dar, în copilărie, voiam să încerc totul, iar mama și tata m-au încurajat extraordinar”, a declarat Spencer pentru The Guardian.
În pofida dizabilității sale, acesta a învățat să se deplaseze cu ajutorul brațelor, a folosit un scaun cu rotile și, în copilărie, se dădea chiar și cu skateboardul.
Spencer a absolvit o facultate de Comunicare în statul Utah, din SUA, și a lucrat în domeniul relațiilor cu clienții. Ulterior, în căutarea unui sens mai profund al vieții, s-a înscris într-o tabără în Kenya, unde și-a descoperit vocația de speaker motivațional. Mai târziu, a fost angajat de organizația care a organizat tabăra și a început să călătorească prin lume în calitate de speaker.
Ideea de a urca pe Kilimanjaro a apărut în 2011, la sugestia fondatorului organizației.
„Am crezut că și-a pierdut mințile, dar în câteva zile am început să mă întreb dacă aș putea”, își amintește el.
Spencer și-a propus ca prin această provocare să strângă 500.000 de dolari pentru a sprijini asigurarea apei potabile în Africa de Est. După un an de antrenamente și de colectare de fonduri, a plecat în Tanzania, în 2012.
Ascensiunea pe Kilimanjaro, unde se află vârful Uhuru de 5.895 de metri, considerat cel mai înalt vârf din Africa și al patrulea cel mai înalt din lume, a durat o săptămână.
În prima zi, intenționa să parcurgă jumătate din traseu cu ajutorul brațelor și cealaltă jumătate în scaunul cu rotile. Totuși, terenul s-a dovedit imposibil pentru utilizarea acestuia.
„Timp de peste șapte ore, am parcurs 80% din urcare pe mâini, în timp ce praful îmi bătea în față”, a povestit el.
Din cauza dificultății traseului, doi dintre hamalii care însoțeau grupul au improvizat un dispozitiv pentru a agăța scaunul cu rotile și a-l transporta pe umeri.
În zilele următoare, atunci când terenul permitea, Spencer se deplasa sprijinindu-se pe mâini prin deșertul alpin și prin peisajul selenar de deasupra liniei norilor.
Cea mai dificilă etapă a venit în a șasea zi, când grupul se apropia de vârful Uhuru. Pe munte era zăpadă și gheață, vântul sufla puternic, iar altitudinea își făcea simțite efectele.
„Aveam senzația că fac un pas înainte și doi înapoi. Mi-am pus mănuși mai groase. Terenul era dificil, panta era abruptă, iar altitudinea te lăsa fără suflare. Colegii mei vomitau, dar eu mă simțeam bine – glumeam că asta se datora înălțimii mele”, a spus Spencer.
La aproape 6.000 de metri altitudine, oxigenul disponibil este cu aproximativ 50% mai redus decât la nivelul mării.
În acele momente, Spencer mărturisește că a fost pentru prima dată în viață când și-a dorit să aibă picioare, pentru a-și putea ajuta prietenii, așa cum aceștia l-au ajutat pe el.
În ultima zi a ascensiunii, grupul s-a trezit la ora 04:00.
„Un hamal m-a înfășurat într-o pătură și m-a legat de spatele lui pentru prima parte a traseului, deoarece era prea periculos să mă deplasez cu ajutorul brațelor”, își amintește el.
După aceea, Spencer a parcurs restul drumului folosindu-se de mâini.
„Odată ajunși în vârf, în timp ce priveam cum noaptea se transforma în zi, ne-am prăbușit, ne-am îmbrățișat și am plâns.”
La finalul expediției, Spencer spune că rupsese deja patru perechi de mănuși, însă cea mai importantă lecție învățată a fost aceea de a cere ajutor.
„Am învățat cât de important este să ceri ajutor – asta a marcat fiecare etapă a călătoriei mele”, a spus el.
După ascensiunea pe Kilimanjaro, Spencer West a început să vorbească în fața unor audiențe tot mai numeroase, iar după închiderea ONG-ului la care lucra în Tanzania și-a continuat activitatea pe cont propriu.
În prezent, acesta este influencer și creează conținut online despre experiența sa ca persoană cu dizabilități și despre provocările pe care le-a întâmpinat de-a lungul vieții.
„Am 45 de ani și nu cred că trupul meu ar mai putea urca vreodată un munte, dar îmi retrăiesc amintirile atunci când vorbesc în fața publicului”, spune el.
Întrebat frecvent de unde își ia reziliența, răspunsul său este simplu:
„Fie rezist, fie nu pot să duc viața pe care mi-o doresc.”
Spencer West a scris și cartea „Breaking Free”, în care își descrie experiențele de viață și lecțiile învățate în urma ascensiunii pe Kilimanjaro.
