Drama acestei femei a început în copilărie, când a fost abandonată de mama ei și a fost lăsată la un centru de plasament. Fără familie sau sprijin, ea a trebuit să învețe să se descurce singură, transmite Ultimelestiri.md cu referire la jurnaltv.md.
Recent, viața Tatianei a luat o întorsătură neașteptată. După 20 de ani și-a văzut mama la postul nostru de televiziune, pe 27 iulie. Tatiana vine cu dovezi și răspunde la acuzațiile mamei sale, Maria Dolghii, care se află la Azilul de Bătrâni din Micleușeni.
„Ascultând acest interviu am rămas foarte dezamăgită, fiindcă nu este nimic adevărat din ceea ce a spus. Țin minte viața mea până la 8 ani, am trăit într-o sărăcie lucie. Eram două surori, într-o casă bătrânească, fără acoperiș. Cât am fost cu ea, era consumatoare de alcool. Noi mergeam prin sat să-i vândă mamei alcool, până în ziua de azi mi-i rușine.
Locuiam în casa bunicii, eram 5 persoane și fratele mamei. Casa era cu 3 odăi, într-o stare avariată, fără nicio condiție, mizerie totală, eram plini de păduchi, ea lucra doar pentru alcool. Iernile erau friguroase, îmi aduc aminte că ne lăsa în casă și pleca cu băutul. Tata la fel consuma, ne bătea, el nu mă iubea, nu mâncam cu ei la masă. Era fost pușcăriaș, era o persoană dură, iarna mă punea să-i strâng resturi de la țigări. Peste ani am aflat că nu era tatăl meu. Nu mă suporta, el mă bătea cu urzică vie, iar mama nu se implica.
Bunica bea în rând cu ei, dar cu noi era mai blândă, eu ascundeam mâncarea în pod, și bunica ne proteja, dar ea a avut AVC și mai mult era la pat. Până la 8 ani a fost greu, foamete, mama nu gătea, pâine mucegăită, mergeam la vecini cu furatul. Nimeni nu se implica, nimeni nu venea, toți știau cine eram noi. Noi eram nespălate, eram prin păduri, mă punea să fur găini, m-au bătut vecinii. După ani am înțeles că ea fura și a stat închisă. La grădiniță nu am mers, până la 8 ani am fost acasă”, povestește Tatiana.
Tatiana este o femeie de 44 de ani care își duce în spate copilăria și adolescența petrecută la Centrul de Plasament pentru copii orfani din Cărpineni. A ajuns aici din cauza că familia sa nu mai putea avea grijă de ea. Spune că s-a simțit afectată pentru totdeauna de viața trăită la Centrul de plasament, unde s-a confruntat cu abuzuri și cu multă suferință.
„Au fost destul de grei, mereu ne spuneau că suntem lepădături. Prima mea învățătoare îmi spunea că o să fiu ca mama, ea spunea că fetele vor deveni prostituate, și băieții pușcăriași, mai mult așa am trăit. Era un regim ca la armată, educatoarele erau severe cu noi, visam să plec de aici. Eram 13 fete și 12 paturi, baie făceam rar, odată la 10 zile cu apă caldă, apa în robinete era rece. Acasă trăiam pe lut, fără electricitate, o sărăcie extremă. Aici a fost mai bine, dar momente care m-au marcat sunt multe, eram insultați, bătuți. Voiam să fug, dar nu aveam unde. Cu anii nu ne mai hrăneau bine, porțiile erau tot mai mici, mă simțeam flămândă, strângeam nuci și mâncam, morcovi, ultimii ani mereu eram flămândă”, sunt doar o parte din ororile povestite de Tatiana Dolghii.
În adolescență, Tatiana s-a ambiționat să-și continue studiile la Colegiul de Medicină din Ungheni. Tot atunci și-a căutat mama, care i-ar fi spus s-o lase în pace. De atunci n-a mai știut nimic de ea, credea că nu mai este în viață, până când a vizionat emisiunea „Femeile vorbesc”, din 27 iulie, la Jurnal TV.
„În 2002 am văzut-o ultima oară. Am recunoscut-o cu greu, i-am văzut trăsăturile. Am avut un șoc, nu îmi venea a crede, am plâns și am râs, am fost emoționată și de minciunile pe care le-a spus”, a mai spus Tatiana.
„După ce am părăsit Casa de copii orfani, am mers la Ungheni la Colegiul de Medicină, unde am fost 5 ani, locuiam la cămin, a fost gratis. Au fost 5 ani grei, nu aveam susținere, cu multă foamete și frig. Mama mea zice că m-a ajutat, dar nu mi-a dat nimic și nu s-a implicat cu nimic. Tot ce a zis ea a fost o minciună, am ajuns acolo că aveam note mari, m-au ajutat străinii, ea nu a avut nicio atribuție. După colegiu, am lucrat la Oncologie, m-am căsătorit și am plecat la el, am născut 2 copii, dar din 2016 sunt divorțată. Nu lucrez, că stau cu fiica mai mare, care are dizabilități și stă cu mine. Fostul soț îmi plătește ocazional, nu îmi dă bani regulat, odată în jumătate de an, alt ajutor nu am”, povestește femeia.
Tatiana duce o viață grea, dar spune că niciodată nu s-a gândit să-și abandoneze copii.
